Rapid se mută pe stadionul lui Dinamo. Exemple de echipe rivale, care împart aceleaşi arene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapid Bucureşti se mută, pentru moment, din Regie şi va juca următorul meci considerat acasă pe stadionul lui Dinamo, din „Ştefan cel Mare”. Mai exact, este vorba despre partida giuleştenilor cu Gloria Buzău, programată duminică, de la ora 12:30.

Deşi acest lucru poate avea o încărcătură emoţională negativă pentru suporteri, situaţia ca două cluburi rivale să împartă un stadion nu este deloc străină de lumea fotbalului. Anglia, Germania sau Italia sunt doar câteva exemple de ţări în care se întâmplă acest lucru.

Manchester City vs. Manchester United

Orice amator de fotbal ştie că nu există tocmai o prietenie între Manchester City şi Manchester United, atunci când vine vorba de disputarea supremaţiei în fotbalul englez. Cu toate acestea, de-a lungul vremii, a existat o perioadă când „cetăţenii” i-au primit pe Maine Road pe cei de la United, în schimbul unei taxe fixe agreate pentru închiriere şi al unui procent din încasările provenite din vânzarea biletelor. E drept, acea perioadă nu este tocmai recentă, fiind vorba despre vremurile de după Al Doilea Război Mondial, când „Teatrul Viselor” a fost distrus de bombardamentele nemţeşti, iar United avea nevoie de o casă. Istoria mai arată că, pe 17 ianuarie 1948, s-a consemnat recordul de asistenţă de pe Maine Road, când 83.260 de oameni au asistat la meciul Manchester United - Arsenal Londra.

Lazio Roma vs. AS Roma

Momentul înfiinţării clubului Lazio Roma, consemnat în 1900, a coincis cu folosirea Stadio Olimpico drept propria casă. 27 de ani mai târziu, apărea AS Roma, din acea clipă urmând ca acelaşi Olimpico să-i fie acasă. Situaţia s-a păstrat până în zilele noastre, însă urmează să se schimbe pentru AS Roma, cel puţin teoretic, în viitorul apropiat. Mai exact, în sezonul 2020/2021, ar trebui să fie inaugurat Stadio delle Roma, o arenă inspirată de Colosseum, ale cărei costuri se aproximează la 300 milioane de euro.

AC Milan vs. Internazionale Milano

Cazul care ne arată că inclusiv două dintre cele mai de succes cluburi din fotbalul mondial pot împărţi un stadion, ba chiar unul de legendă, San Siro, este cel al lui AC Milan şi Inter. Odată cu finalizarea acestui stadion, AC Milan l-a adoptat drept acasă, în vreme ce, Inter evolua pe un stadion considerat anonim. Apoi, în anul 1947, AC Milan şi Inter au ajuns la un acord pentru a împărţi stadionul.

Genoa vs. Sampdoria

Stadionul „Luigi Ferraris” este considerat acasă deopotrivă pentru Genoa şi Sampdoria. Inaugurat în 1911, rămâne unul dintre cele mai vechi stadioane din Italia, care găzduiesc partide de fotbal sau din alte sporturi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani