Rapid, revenire spectaculoasă în prima ligă: S-a anunţat pe ce stadion va juca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Niculae, preşedinte Rapid

Până când lucrările de modernizare ale arenei din Giuleşti se vor încheia, bucureştenii vor fi „acasă“ pe un stadion de cinci stele.

Rapid se pregăteşte de revenirea în Liga I, iar astăzi şi-a aflat programul din primele 15 etape ale noului sezon, după cum „Adevărul“ a scris aici.

Cu prilejul tragerii la sorţi, care a stabilit ţintarul noului campionat, preşedintele giuleştenilor, Daniel Niculae, a dezvăluit unde va juca Rapid meciurile de pe teren propriu până când arena din Giuleşti va fi dată în folosinţă.

Ce a anunţat Daniel Niculae?

*Rapid va juca pe Arena Naţională până la deschiderea Stadionului Giuleşti. Am făcut toate demersurile pentru a juca pe Arena Naţională, mai ales că am văzut toţi ce atmosferă a fost, aseară, acolo, la meciul dintre Franţa şi Elveţia de la Euro 2020.

*Ne doream să existe mai multe meciuri până să întâlnim campioana (n.r. - meciul cu CFR din etapa a 5-a) şi echipele care participă în cupele europene, pentru a nu se simţi o diferenţă foarte mare. Dar eu sunt ferm convins că nu se va simţi nicio diferenţă. Din contră, sunt sigur ca Rapid va creşte de la meci la meci, atât în perioada aceasta de pregătire, cât şi când va începe campionatul.

6 luni mai au de aşteptat rapidişitii pentru a putea evolua pe Giuleşti. Cel mai probabil, acest lucru se va întâmpla, în 2022, începând cu partea a doua a sezonului.  
Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului