Rapid-Petrolul 0-0. Bokila a şutat în bară la ultima fază a meciului. Giuleştenii intră de luni în grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bokila a ratat ocazia meciului

Derby-ul etapei în Liga 1 s-a terminat la egalitate, scor 0-0, în Giuleşti, unde Rapid şi Petrolul n-au impresionat.

Ploieştenii au dominat teritorial partida, dar n-au avut consistenţă din punct de vedere al ocaziilor şi n-au fost în stare să învingă o echipă a giuleştenilor, apăsată de dificultăţile financiare pe care le are clubul. Dacă pe gazon spectacolul a lipsit, în tribune a fost show total, fanii ambelor formaţii fiind la înălţime. La ultima fază a meciului, congolezul Jeremy Bokila a şutat în bară, irosind o ocazie uriaşă.

Fotbaliştii Rapidului au anunţat că dacă nu-şi primesc banii de luni nu se vor mai antrena, pentru că oficiali din conducerea clubului au promis achitarea datoriilor şi nu s-au ţinut de cuvânt.

Mai multe pentru tine:
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne