Rapid a transferat handbaliste nordice și își anunță intențiile pentru titlu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clubul Sportiv Rapid București anunță alte transferuri noi la echipa de handbal feminin. Trei noi jucătoare bine cotate, din România și din străinătate, s-au alăturat echipei.

Djazz Chambertin, inter stânga francez, vine de la echipa de Champions League Metz Handball

Ne dori să aducem forțe noi la echipa de handbal a Clubului Sportiv Rapid. Avem ambiții și obiective mărețe, gândim strategii și soluții pentru a obține cele mai bune rezultate. Sunt sigur că vom întări echipa cu noile jucătoare. De asemenea, suntem cu ochii pe talentele de la Academia Rapid, pe care le vom promova cu fiecare ocazie”, a declarat Vlad Andronescu, președintele Clubului Sportiv Rapid.

Djazz Chambertin (27 de ani, inter stânga) este jucătoarea care a fost transferată de la Metz Handball din Franța, la Clubul Sportiv Rapid, începând cu următorul sezon competițional.

Am început să joc handbal în orașul natal, la școala Chambery. În ultimii doi ani, am jucat pentru echipa Metz Handball. De asemenea, am făcut parte din echipa națională de handbal feminin a Franței. Transferul la Rapid este un pas extrem de important în cariera mea. Abia aștept să ajung la București! Ne vedem în curând”, a declarat Djazz Chambertin.

Line Ellertsen (26 de ani, inter dreapta), o altă handbalistă norvegiană, care a jucat pentru Storhamar HE, vine la Rapid, din vară. Ea a reprezentat și Norvegia la Campionatul Mondial de handbal pentru tineret feminin din 2016, clasându-se pe locul 4 și la Campionatul European de handbal feminin Under 17 din 2015, clasându-se pe locul 11.

Line ajută cu viteza

În Norvegia a jucat pentru echipe precum Glassverket, Sola, și Storhamar. De asemenea, a jucat, pentru trei sezoane consecutive, în liga daneză, la echipa Aarhus United.

Rapid este o echipă cu un potențial enorm și consider că putem face performanțe remarcabile împreună. Cred că e cea mai bună decizie pentru mine, în acest moment al carierei mele. Sper să ajut echipa cu viteza și determinarea mea”, a declarat Line Ellertsen.

Maria Kanaval (28 de ani, inter stângă) este o noua achiziție a Clubului Sportiv Rapid. Originară din Belarus, ea a evoluat pentru clubul HC Dunărea Brăila și echipa națională a Belarusului.

Urmează un nou capitol profesional pentru mine, cel puțin la fel de interesant. Mă bucur să mă alătur, din vară, Clubului Sportiv Rapid. Sper să câștigăm multe trofee și să avem cele cât mai multe victorii”, a declarat Maria Kanaval.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate