Rafael Nadal scrie istorie. A câştigat al 75-lea trofeu din cariera profesionistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spaniolul Rafael Nadal, numărul 1 mondial în acest moment, a ajuns la 75 de trofee câştigate în cariera sa de tenismen profesionist.

El s-a impus în turneul de la Beijing (China Open, de categorie „500"), după ce l-a învins în două seturi pe australianul Nick Kyrgios (19 ATP, 22 de ani), scor 6-2, 6-1. Ibericul şi-a trecut în palmares al şaselea trofeu din acest an şi al 75-lea din carieră. În urma acestei victorii, scorul întâlnirilor directe a devenit 3-2 în favoarea lui Rafael Nadal. În ultima confruntare dintre cei doi, Kyrgios îl eliminase pe Nadal în sferturile turneului din acest an de la Cincinnati, scor 6-2, 7-5. Nadal s-a impus după o oră şi 33 de minute de joc. Rafael Nadal a mai câştigat turneul de la Bejing în anul 2005. „Când am câştigat turneul în 2005, nu mă gândeam că voi mai juca tenis în 2017. Este o victorie importantă pentru mine", a spus Nadal la ceremonia de premiere. Trofeul de la Beijing este al şaselea din acest an pentru liderul mondial, după cele de la Monte Carlo, Barcelona, Madrid, Roland Garros şi US Open.Body

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă