Radu Banciu nu se dezminte: „Simona Halep este o ţărăncuţă, Maria Şarapova e o lady“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep, numărul trei în ierarhia mondială a tenisului feminin FOTO Mediafax

Radu Banciu vorbeşte despre Simona Halep în stilul care l-a consacrat, nefiind impresionat de performanţele noului număr trei în ierarhia mondială a tenisului feminin.

La începutul acestui an, prin februarie, Radu Banciu declara că „Simona Halep nu e o jucătoare ieşită din comun, ea nici nu s-a apropiat de câştigarea unui turneu de Mare Şlem“. Aproximativ trei luni mai târziu, jucătoarea de tenis s-a calificat în ultimul act de la Roland Garros, însă nici această reuşită nu a fost pe  placul omului din televiziune, care şi-a schimbat criteriile de evaluare.

„Simona Halep este o ţărăncuţă, nu aţi văzut cum vorbeşte engleza? Aia, Şarapova, e o lady“, a declarat Radu Banciu duminică, în cadrul emisiunii pe care o prezintă la B1. Acesta nu s-a oprit aici, menţionând că românca a ajuns degeaba în finală dacă a pierdut-o şi că nu a învins pe nimeni important în turneu.
Simona Halep a urcat o poziţie în ierarhia mondială a tenisului feminin, ocupând locul trei, începând de luni. În acest moment, românca este întrecută doar de americanca Serena Williams şi chinezoaica Na Li.

„Simona Halep a declarat la aeroport, absolut ruşinos pentru noi (sigur, venind din altă lume, ce-i pasă ei?), că-i pare bine că-i din România. Mie nu-mi pare bine. Nici că-i ea din România, nici că sunt eu. Mie mi-ar fi ruşine să vin să spun o asemenea idioţenie, când 86% din români la sfârşitul lunii nu mai au niciun ban.

Lăsaţi-o în mediul ei, printre fetele astea netalentate pe care le domină. Am văzut cu toţii finala, unde Simona Halep a jucat foarte bine - a fost clar cel mai bun joc al ei. Nu a fost mai bună decât Maria Sharapova. N-o bătea nici dacă jucau de 10 ori, dar a jucat foarte bine. Merită locul 3 în clasamentul mondial, dar într-un context în care nu există jucătoare de valoare în tenisul feminin“, a mai comentat Banciu. 

„Este o jucătoare harnică, disciplinată, corectă. Avea unghiile mai frumos făcute decât nemţoaica (n.r. Angelique Kerber), dar atât, nu se poate vorbi de vreun mare talent. Dă puternic în minge, e inimoasă, bătăioasă, dar când participi într-o competiţie e important să te compari şi cu adversarele“, mai spunea Banciu în februarie.

Realizatorul TV a stârnit furie şi în ianuarie, atunci când i-a catalogat pe moldovenii veniţi la studii în România „o ruşine de oameni“, afirmaţii care i-au adus o amendă din partea CNA. „... nişte lături în toate domeniile, care au atârnat de România exact ca borfaşul care a zis: «mai dă-mi şi mie nişte bani de ţigări». «Nu-ţi dau bă»! «Mai dă-mi atunci nişte bani de pâine». «Nu că tu-i bei»! Ăştia sunt moldovenii! (...) Am explicat şi cu toţi nătărăii ăia care veneau studenţi din Republica Moldova, unu nu reuşea să treacă clasa, da? Zeci, erau bursieri pe banii statului român, primiţi în braţe, toate curvele alea ale lor care rămâneau gravide în primul semestru şi aşa mai departe. O ruşine de oameni! Da?“, declara în aceeaşi emisiune, „Lumea lui Banciu“.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Simona Halep, oficial locul trei WTA. Românca a urcat o poziţie în ierarhia mondială a tenisului feminin

Ce urmează pentru Simona: un turneu în Olanda, apoi Wimbledon şi Bucureşti!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie