Rădoi ne pregăteşte pentru 90 de minute de suferinţă: Ce a spus despre meciul cu Armenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După două partide solicitante, care au epuizat echipa atât mental, cât şi fizic, urmează o deplasare la Erevan, în care România va întâlni o naţională aflată pe val.

Dacă înaintea meciului cu Germania, selecţionerul a recunoscut, deschis, că România porneşte cu şansa a doua, acum, înaintea deplasării de la Erevan, Mirel Rădoi a subliniat că nu ne permitem alt rezultat decât victoria.

„Va trebui să încercăm să menţinem această determinare din meciul cu Germania, pentru că va trebui să ne întoarcem cu trei puncte din Armenia. Pentru mine nu e o surpriză victoria Armeniei (n.r. - cu Islanda). E o echipă care, dacă nu joacă Mkhitaryan, e mult mai unită, mai agresivă. E o formaţie arţăgoasă, reacţionează imediat, au o organizare defensivă foarte bună. Nu doar în mandatul meu am văzut că astfel de echipe ne pun probleme. Nu ne aşteaptă un meci uşor, pentru că vor aborda şi ei partida diferit. Acum, mă preocupă recuperarea jucătorilor, pentru că acesta e motivul îngrijorător pentru noi. Dacă reuşim să câştigăm în Armenia, terminăm această perioadă pe locul al doilea. Dar nu ne va aştepta un meci uşor“, a avertizat Rădoi.

Armenia are un antrenor cu mare experienţă, reuşeşte să scoată maximum de la ei. Am văzut ultimele opt partide. Cred că vom avea ceva probleme. Niciodată nu ne-au plăcut genul acesta de echipe. Mirel Rădoi selecţioner România  

Preliminarii CM 2022, grupa J

Duminică

România - Germania 0-1

Macedonia de Nord - Liechtenstein 5-0

Armenia - Islanda 2-0

Clasament

1. Germania 2 2 0 0 4-0 6

2. Armenia 2 2 0 0 3-0 6

3. Macedonia 2 1 0 1 7-3 3

4. România 2 1 0 1 3-3 3

5. Islanda 2 0 0 2 0-5 0

6. Liechtenstein 2 0 0 2 0-6 0

*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.

Următoarea etapă (miercuri):

*Armenia - România (19.00, Pro TV)

*Germania - Macedonia de Nord (21.45)

*Liechtenstein - Islanda (21.45)

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică