Pur şi simplu fabulos: Un rus anonim, venit din calificări, e în semifinalele Australian Open!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aslan Karatsev, marea surpriză de la Australian Open

În România, fanii urmăresc cu o mai mare atenţie ceea ce se întâmplă în proba feminină, datorită Simonei Halep (2 WTA). Totuşi, a adevărată minune sportivă se petrece, în aceste zile, pe tabloul masculin.

Până acum zece zile, cu siguranţă, foarte puţini oameni auziseră de Aslan Karatsev (27 de ani, 114 ATP). Ceea ce nu era deloc surprinzător, având în vedere că rusul, fără niciun trofeu în carieră, cu puţin peste 600.000 de dolari câştigaţi din tenis, era un alt jucător din afara Top 100 mondial.

De fapt, până la Australian Open 2021, Karatsev nu ajunsese vreodată pe tabloul principal al unui Grand Slam. Începând din 2014, cele mai bune rezultate înregistrate în turneele majore au fost următoarele:

*Australian Open: Calificări - Turul II (2016)

*French Open: Calificări - Turul III (2016, 2020)

*Wimbledon: Calificări - Turul II (2015)

*US Open: Calificări - Turul III (2015)

Şi în acest an, aventura lui Karatsev la Australian Open a început în calificări. La Doha (Qatar), acolo unde s-au jucat tururile preliminare. Au fost trei victorii cu Nakashima (133 ATP), Purcell (237 ATP) şi Muller (210 ATP), astfel că Ruslan a făcut deplasarea la Melbourne, având locul asigurat în turul I şi un cec de peste 76.000 de dolari americani în buzunar.

De aici, a început seria fantastică a lui Karatsev, după cum se poate vedea mai jos:

*Turul I: 6-3, 6-3, 6-4 cu Mager (96 ATP)

*Turul II: 6-0, 6-1, 6-0 cu Gerasimov (79 ATP)

*Turul III: 6-3, 6-3, 6-3 cu Schwartzman (9 ATP)

*Optimi: 3-6, 1-6, 6-3, 6-3, 6-4 cu Auger-Aliassime (19 ATP)

*Sferturi: 2-6, 6-4, 6-1, 6-2 cu Dimitrov (21 ATP)

După o asemenea serie fabuloasă de victorii, care a inclus şi un prim succes cu un jucător de Top 10 mondial, Karatsev şi-a asigurat deja un cec de 653.225 de dolari americani. Adică, mai mulţi bani decât luase până acum, în toată cariera sa!

Iar saltul în clasamentul ATP va fi unul uriaş pentru sportivul de 27 de ani: de 72 de locuri, până pe poziţia a 42-a, doar pentru prezenţa în semifinale! Dacă va merge şi mai departe la Melbourne, atunci Karatsev va avea un clasament şi mai bun, începând de luni.

În semifinalele Australian Open, Karatsev îl va întâlni pe Novak Djokovici (1 ATP).

Mai multe pentru tine:
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Franța pune în serviciu noua generație de rachete nucleare M51.3 de pe submarine
CSM reacționează la declarațiile lui Kelemen Hunor privind consultarea CCR pe proiectul pensiilor magistraților: „Un incident inacceptabil și fără precedent”
La 70 de ani, schimbă iar scutece, după ce a devenit tată pentru a opta oară!
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv