Programul de azi al românilor la Jocurile Olimpice. Ultimele șanse la medalii de aur

0
Publicat:

Jocurile Olimpice se apropie de final, ceremonia de închidere fiind programată duminică, la Paris. Cu câteva zile înainte de încheierea unei competiții controversate, dar la care România a obținut rezultate excepționale, țara noastră își poate mări zestrea de medalii.

Cătălin Chirilă pleacă din postura de mare favorit la Jocurile Olimpice. Foto EPA EFE

Astăzi, românii ne vor reprezenta la kaiac-kanoe, lupte și haltere. Cătălin Chirilă, campion mondial în 2022 şi vicecampion mondial în 2023, va lua startul în semifinalele probei C1 - 1.000 metri masculin, după ce în serii a corectat recordul olimpic, la 3 minute, 44 secunde și  75 de sutimi. Sportivul nostru este văzut drept favoritul probei, marea finală fiind programată la ora 14.50.

La lupte, Kriszta Incze poate face o figură bună la categoria 62 kg, având programate calificările de la ora 12.30, apoi urmând să intre pe saltea în funcție de rezultate.

Iar dacă Mihaela Cambei ne-a făcut o frumoasă surpriză obținând medalia de argint la categoria 49 de kilograme, e rândul colegei sale, Loredana Toma, cel puțin să repete performanța. Campioană europeană și mondială la categoria 71 de kilograme, românca poate aduce una dintre ultimele medalii pentru delegația noastră.

Programul românilor la Jocurile Olimpice vineri, 9 august

Kaiac-canoe

Baza nautică Vaires sur Marne

12:30, C1 - 1.000 m masculin – semifinale: Cătălin Chirilă

14.50: finala A: Cătălin Chirilă (dacă se califică)

Lupte

Champs de Mars Arena

12:30: 62 kg feminin - calificări, sferturi, semifinale: Kriszta Incze

Haltere

Arena 6 Paris Sud

20.30: 71 kg, feminin – finala: Loredana Toma

Jocurile Olimpice de la Paris sunt televizate în România de TVR și de Eurosport.

Medaliile României la JO 2024

3 aur: David Popovici (înot, 200 m liber), Andrei Cornea și Marian Enache (canotaj, dublu vâsle masculin), Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş și Victoria Ştefania Petrea (canotaj, 8+1 feminin).

4 argint: Ioana Vrînceanu și Roxana Anghel (canotaj, dublu rame feminin), Ancuţa Bodnar și Simona Radiș (canotaj, dublu vâsle feminin), Ionela Cozmiuc, Gianina van Groningen (canotaj, dublu rame feminin, categorie ușoară), Mihaela Cambei (haltere, cat. 49 kg).

1 bronz: David Popovici (înot, 100 m liber).

Cu cele 8 medalii cucerite la Paris, România se află pe locul 14 în clasamentul pe națiuni.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert