Probleme mari pentru fostul mare atacant Marco Van Basten. La 49 de ani, trebuie să renunţe şi la antrenorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marco van Basten

Marco van Basten, poate cel mai mare atacant din toate timpurile, are din nou ghinion şi se vede nevoit să-şi reorganizeze viaţa.

Van Basten a fost nevoit să renunţe la cariera de jucător, pe când avea numai 29 de ani, deşi era într-o formă fabuloasă şi înscria meci de meci. De vină au fost atunci accidentările, iar el a spus stop, promiţând că va reveni ca antrenor. A făcut-o şi anul acesta a împlinit zece ani de când antrenează, timp în care a fost la Ajax, naţionala Olandei, Heerenven şi, din vară, la AZ Alkmaar. 

Numai că, la doar 49 de ani, Marco Van Basten a renunţat la funcţia de antrenor a echipei AZ Alkmaar, după doar patru etape, din cauza unor probleme la inimă. Potrivit presei olandeze, după moartea tatălui său, în luna iulie, fostul mare atacant batav a început să aibă tot mai des palpitaţii la inimă, iar medicii au fost de părere că e mai bine să se odihnească.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă