Primul meci al campionatului din 2014 pute îngrozitor: acuze grave înainte de Steaua – Concordia Chiajna

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liga I iese din „hibernare“ cu restanţa Steaua – Concordia Chiajna, programată pentru 14 februarie (ora 20.30, Digi Sport). Cu 48 de ore înainte de meci, au apărut primele declaraţii care întăresc senzaţia că vom asista la un aranjament.

„Adevărul“ a semnalat faptul că antrenorul Concordiei, Ionuţ Chirilă, care e prieten cu familia Reghecampf, a început să vorbească despre confruntarea cu Steaua, la fel ca despre un joc pierdut dinainte.

Din acest motiv, există mari dubii în privinţa corectitudinii meciului, iar patronul celor de la Astra Giurgiu, Ioan Niculae, a vorbit despre semnalele pe care le-a primit şi el înainte de Steaua – Chiajna.

Ce a spus?

„Nu mă aştept la nimic. Nu cred că cei de la Chiajna vor avea aceeaşi voinţă cu Steaua, aşa cum au avut la meciul cu noi (n.r. – pierdut de Astra cu scorul de 1-3). Ştim nişte lucruri pe care nu e bine să le spunem, despre o anumită afinitate între cele două echipe. E mai adâncă decât prietenia dintre Laurenţiu Reghecampf şi Ionuţ Chirilă“, a spus finanţatorul liderului la Dolce Sport.

Auzind ce a spus Niculae, tehnicianul Concordiei a spus atât: „Dacă a făcut această declaraţie trebuie să îi fie ruşine“.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul