Prima surpriză uriaşă la Wimbledon: Halep a scăpat de o posibilă adversară periculoasă la All-England Club

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona va debuta, marţi, în turul I, la cel de al treilea turneu de Grand Slam al anului, însă, până atunci, ea a aflat despre un rezultat neaşteptat în runda inaugurală.

La puţin timp după ce Alexandra Dulgheru a fost spulberată la Wimbledon, după cum „Adevărul“ a explicat aici, un meci din turul I a furnizat un rezultat-surpriză.

Carla Suarez Navarro (Spania, 9 WTA) a fost bătută categoric de Jelena Ostapenko (Letonia, 147 WTA), scor 6-2, 6-0! Astfel, Navarro a devenit prima jucătoare de Top 10 care a părăsit All-England Club.

Sportiva de 26 de ani ar fi putut juca împotriva Simonei Halep în finala de la Wimbledon. Navarro şi Halep s-au întâlnit de zece ori până acum, bilanţul fiind egal, 5-5. Ultima confruntare a fost câştigată de jucătoarea din Spania, la Roma, pe zgură.

Serena e deja în turul II

În afară de Carla Suarez Navarro, o altă surpriză, ce-i drept mai mică, a fost înfrângerea suferită de Flavia Pennetta (Italia, 26 WTA) în meciul cu Zarina Diyas (Kazahstan, 34 WTA), scor 3-6, 6-2, 4-6.

Iată cele mai importante rezultate de până acum la turneul feminin:

*Ka. Pliskova – Falconi 6-4, 4-6, 6-1

*Azarenka – Kontaveit 6-2, 6-1

*S. Williams – Gasparyan 6-4, 6-1

*Ivanovici – Xu 6-1, 6-1

Mai multe pentru tine:
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Kate a dat detalii despre noul membru al familiei sale și a arătat că știe să coasă la mașină! Prințesa e talentată la croitorie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie