Presa internaţională, despre victoria Simonei Halep în primul tur US Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep (2 WTA) a trecut de cel dintâi tur de la US Open, după ce a învins-o, luni, pe americanca Danielle Collins (fără loc WTA), scor 6-7, 6-1, 6-2.

Meciul a fost unul solicitant pentru Simona Halep, care a câştigat cu greu, aşa cum arată şi scorul. WTA a remarcat forţa româncei de a trece faptul că a cedat primul set: „A reuşit să revină după ce a pierdut primul set în faţa lui Danielle Collins, campioana colegiilor şi studentă la Universitatea din Virginia, impunându-se în trei seturi“. 

Şi Sky Sports a abordat subiectul în acelaşi stil: „Necunoscuta din Statele Unite a fost aproape de o surpriză uriaşă, după ce a câştigat primul set în faţa finalistei de la Roland Garros. Dar Halep a reuşit să întoarcă rezultatul în următoarele două seturi, pe care le-a câştigat fără probleme“. 

Tennis Magazine a scris că „Halep continuă. Condusă cu un set de campioana colegiilor, Danielle Collins, favorita numărul doi, Simona Halep, le-a câştigat pe următoarele două şi a evitat astfel o surpriză colosală“. În fine, site-ul oficial al competiţiei US Open a notat: „Halep o trimite pe Collins înapoi la şcoală“, în contextul în care americanca a absentat primele cursuri de la Universitatea din Virginia pentru a evolua în turneul american.

Halep, debut cu emoţii la US Open: o jucătoare fără număr a chinuit-o. Cu cine va juca Simona în turul II şi ce a spus

Maria Şarapova va juca împotriva unei românce, în turul doi de la US Open

Mai multe pentru tine:
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete