Premieră a echipelor italiene după 17 ani. Dezastru pentru echipele germane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Napoli, liderul din Serie A, s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Eintracht Frankfurt cu scorul de 3-0 (1-0), miercuri seara, pe Stadionul ''Diego Maradona''.

Victor Osimhen și-a sărbătorit primul gol minunat pe Stadio Diego Armando Maradona.Foto:Getty Images

Echipa antrenată Luciano Spalletti, care venea după 2-0 în Germania, a câştigat la scor de forfait acasă, prin dubla nigerianului Victor Osimhen (45+2, 53) şi golul polonezului Piotr Zielinski (64 - penalty). Napolitanii l-au pus la treabă pe portarul Kevin Trapp încă din primul minut, când Politano a şutat de la 20 de metri. Trapp s-a opus apoi la şuturile lui Osimhen (16), Kvaratshelia (19, 43). Dominarea gazdelor a fost concretizată în finalul primei reprize (45+2), când Politano a centrat de pe partea dreaptă, iar Victor Osimhen s-a înălţat maiestuos şi a marcat imparabil cu capul.

Echipa din Peninsulă a controlat jocul şi în partea secundă, desprinzându-se prin golul aceluiaşi Osimhen, care a reluat simplu centrarea lui Di Lorenzo (53). Pentru nigerian a fost al 23-lea gol în 28 de partide în acest sezon, în toate competiţiile. După ce Trapp a respins un nou şut expediat de georgianul Kvaratshelia (61), a venit golul al treilea, reuşit de Zielinski în min. 62, din penalty, tot el fiind faultat de Djibril Sow.

Cea mai periculoasă fază a lui Eintracht, deţinătoarea trofeului Europa League, s-a consemnat în min. 58, când portarul Alex Meret s-a opus mingii şutate de japonezul Kamada.

Napoli a câștigat șapte dintre cele opt meciuri ale Ligii Campionilor în acest sezon. Echipa italiană a marcat trei sau mai multe goluri în toate cele patru meciuri de acasă din Liga Campionilor din acest sezon.

Napoli a devenit al şaptelea club italian care atinge sferturile Champions League, după AC Milan, Inter Milano, Juventus, AS Roma, Lazio şi Atalanta. 

Italia nu a mai avut trei echipe în sferturi (AC Milan, Inter, Napoli) din sezonul 2005-2006, după ce în ultimele două stagiuni nu a avut nicio reprezentantă.

De partea cealaltă, Eintracht părăsește și ea competiția, la fel ca și Lepzig, care ieri a fost învinsă cu irealul scor de 7-0, de către Manchester City.

Tragerea la sorţi a sferturilor şi semifinalelor va avea loc vineri, la Nyon.

La Napoli au evoluat, în faţa a 49.082 de spectatori, echipele:

Napoli: Meret - Di Lorenzo (căpitan), Rrahmani, Minjae Kim (Juan Jesus, 66), Mario Rui - Zambo Anguissa, Lobotka, Zielinski (Ndombele, 74) - Politano (H. Lozano, 67), Osimhen (Giovanni Simeone, 81), Kvaratshelia (Elmas, 74). Antrenor: Luciano Spalletti.

Eintracht: Trapp - Buta, Tuta, Ndicka, Lenz (Ph. Max, 67) - Rode (căpitan; Jakic, 74), D. Sow - Knauff (Alidou, 62), M. Goetze, Kamada - Santos Borre. Antrenor: Oliver Glasner.Arbitru: Anthony Taylor (Anglia).  

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele 70 de ore decisive din istoria României. Momentul în care țara noastră putea fi invadată și dezmembrată de ruși, turci și austrieci
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Horoscop săptămâna 28 februarie - 6 martie. Cele 4 zodii care vor fi protejate de Dumnezeu până de Ziua Femeii
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut