Preliminarii CM 2022 Armenia - România 3-2. Amărăşteni în Armenia FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

România s-a făcut de râs la Erevan şi a fost învinsă, scor 3-2, de o echipă care s-a aflat în cea de-a 5-a urnă valorică la tragerea la sorţi pentru grupele preliminariilor CM 2022. Tricolorii conduceau cu 2-1 în minutul 87, dar au primit două goluri pe final de meci.

Armenia pornise excelent în actuala campanie şi adunase maximum de puncte din primele 2 meciuri, 1-0 în Liechtenstein şi 2-0 cu Islanda, pe teren propriu. De partea cealaltă, România era şi ea în grafic, după victoria cu Macedonia (3-2) şi eşecul "planificat" cu marea favorită a grupei, Germania, 0-1. 

Faţă de înfrângerea cu Germania, Mirel Rădoi a efectuat miercuri seara şase schimbări în primul 11, Mogoş, Bancu, Cicâldău, Man, Maxim şi Puşcaş luîndu-le locul lui Ovidiu Popescu, Camora, Fl. Tănase, Ianis Hagi, Mihăilă şi Keşeru.

GALERIE FOTO

În prima repriză a meciului cu tricolorii, armenii au ales tactica care a dat roade împotriva Islandei: s-au lăsat dominaţi şi au mizat totul pe cartea contraatacului. Stanciu a fost cel mai periculos tricolor în debutul partidei, jucătorul Slaviei Praga trimiţând de două ori pe spaţiul porţii, şuturi rezolvate fără mari emoţii de portarul advers.

Şansele mari de gol au apaţinut însă gazdelor, Niţă intervenind excelent în două minute consecutive (14 şi 15). Maxim a mai irosit o oportunitate decentă, şut peste dintr-o poziţie foarte bună (22), iar Stanciu a mai încercat o dată vigilenţa portarului (41). 

România, „masacrată“ de analişti, după eşecul cu Armenia: Curg reacţii care fac praf naţionala

Mirel Rădoi, cu gândul la demisie! Ce a declarat selecţionerul după coşmarul din Armenia

România, printre cele mai slabe echipe din Europa: Ce naţionale au mai puţine puncte decât noi

Rădoi, bilanţ catastrofal: Doar o singură dată am pornit mai prost de atât în preliminarii

Armenii şi-au dat probabil seama că adversarul nu este chiar asa de periculos, au revenit mult mai curajoşi de la vestiare şi au trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 51, când Shaghoyan nu a nimerit poarta. Ocazia nu a fost un simplu foc de paie şi gazdele au modificat tabela în minutul 55, după ce un şut din marginea careului a fost deviat nefericit de Toşca, Niţă a reuşit să atingă mingea, dar aceasta a lovit bara şi a intrat în poartă. Armenii nu au făcut pasul în spate şi ar fi putut dubla avantajul, dar Niţă a respins în corner lovitura de cap a lui Adamyan.

Binomul Cicâldău - Bancu a întors degeaba rezultatul

Cicâldău a restabilit echilibrul pe tabelă un minut mai târziu, la prima şansă de gol a României din repriza secundă, fotbalistul Universităţii Craiova reuşind să înscrie din apropiere după  o centrare  a coechipierului său Bancu. Golul doi al tricolorilor a venit în minutul 72 şi i-a avut avut drept protagonişti pe aceeaşi jucători Bancu a centrat şi Cicâldău a marcat cu o lovitură de cap din mijlocul careului mare. 

Final de coşmar

Echipa României a rămas în inferioritate numerică în minutul 78, când Puşcaş a văzut direct cartonaşul roşu, pentru o intrare grosolană, eroare ce avea să se dovedească decisivă. Gazdele au dominat copios finalul meciului şi au ratat la foc automat. Niţă s-a opus în două rânduri, Toşca  a salvat şi el miraculos, dar egalarea a venit în minutul 87, după o fază suspectă de ofsaid. Două minute mai târziu, gazdele au primit o lovitură de la 11 metri, a transformat Barseghian, iar Armenia a învins pentru prima dată în istorie România. 

La partidă au asistat  4.300 de spectatori.

Armenia: Iurcenko - Hambarţumian, Calisir, Haroian, Hovhannisian - Barseghian, Grigorian, Muradian, Bairamian - Karapetian, Briasco. Selecţioner Joaquin Caparros;

România: Niţă - Mogoş, Toşca, Chiricheş, Bancu - Cicâldău, R. Marin - Man, Stanciu, Maxim - Puşcaş. Selecţioner Mirel Rădoi.

Arbitri: Andris Treimanis - Haralds Gudermanis şi Aleksejs Spasjonnikovs - Vitalikj Spasjonnikovs.

   

Preliminarii CM 2022, grupa J, astăzi

Armenia - România 3-2

Germania - Macedonia de Nord 21.45

Liechtenstein - Islanda 21.45

Clasament

1. Armenia 3 3 0 0 6-2 9

2. Germania 2 2 0 0 4-0 6

3. Macedonia 2 1 0 1 7-3 3

4. România 3 1 0 2 5-6 3

5. Islanda 2 0 0 2 0-5 0

6. Liechtenstein 2 0 0 2 0-6 0

*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.

Programul grupei J:

2 septembrie 2021

Islanda – ROMÂNIA

Liechtenstein – Germania

Macedonia de Nord – Armenia

5 septembrie 2021

Islanda – Macedonia de Nord

ROMÂNIA – Liechtenstein

Germania – Armenia

8 septembrie 2021

Armenia – Liechtenstein

Macedonia de Nord – ROMÂNIA

Islanda – Germania

8 octombrie 2021

Germania – ROMÂNIA

Islanda – Armenia

Liechtenstein – Macedonia de Nord

11 octombrie 2021

ROMÂNIA – Armenia

Islanda – Liechtenstein

Macedonia de Nord – Germania

11 noiembrie 2021

Armenia – Macedonia de Nord

ROMÂNIA – Islanda

Germania – Liechtenstein

14 noiembrie 2021

Liechtenstein – ROMÂNIA

Armenia – Germania

Macedonia de Nord – Islanda

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat