Poveştile maratonului: De ce are 42 de kilometri şi 195 de metri şi ce s-a întâmplat la prima cursă, acum 110 ani
0Capitala se pregăteşte pentru a 11-a ediţie a Maratonului Internaţional Bucureşti. Evenimentul e programat pentru 14 octombrie.
Maratonul are 42 de kilometri şi 195 de metri, nu pentru că familia regală britanică dorea să vadă startul din castelul Windsor, ci pentru că finişul trebuia făcut chiar în zona în care Regele Eduard al VII-lea şi Regina Alexandra aveau locurile speciale amenajate în stadionul olimpic!
Dacă ai fi participat la primul maraton ai fi fost norocos. Cel puţin din prisma faptului că aveai de alergat doar 40 de kilometri. Aceasta a fost aleasă ca distanţă de parcurs pentru cea mai frumoasă şi în acelaşi timp cea mai grea cursă din cadrul atletismului, la prima ediţie a Jocurilor Olimpice (1896), pentru a comemora legenda lui Fidipide, soldatul grec despre care se spune că a dus la Atena vestea victoriei de la Maraton şi apoi a murit (se pare că e mai mult o ficţiune şi mai puţin un adevăr, povestea fiind contrazisă de mai multe relatări ale istoricului Herodot).
Perioada de pionierat a Jocurilor Olimpice a însemnat şi schimbarea distanţei maratonului foarte des. În 1900, la Paris, a avut 40 de kilometri şi aproape 300 de metri, iar în 1904, a revenit la 40 de kilometri. Distanţe mai mult pe hârtie, lungimea curselor fiind măsurată mai mult după ”feeling” şi mai puţin cu rigurozitate matematică.
Era şi perioada despre care se poate povesti cu zâmbetul pe buze despre sportivii participanţi. Suntem în 1900, la Paris! 13 atleţi iau startul pe un soare arzător, într-o căniculă ”dureroasă”, doar 6 având să şi termine. A câştigat un reprezentat al gazdelor, Michel Theato (2.59.45), dar victoria a fost contestată. Oponenţii lui l-au acuzat că ştia străzile din Paris şi a luat-o pe scurtătură, Theato fiind ”delivery boy” în cea mai mare urbe franceză. Din această cauză, a primit medalia de abia în 1912. O contestaţie asupra victoriei acestui atlet, mai exact asupra faptului că nu Franţa ar fi trebuit să câştige medalia, a fost făcută şi în 2004 (!) de către Luxemburg, sportivul fiind născut în ducat. Cererea oficialilor din micul stat a fost respinsă.
În 1904, în SUA, a câştigat Thomas Hicks. Ca fapt divers, dacă ar fi concurat azi ar fi fost descalificat şi chiar suspendat. Pe parcursul cursei i-a fost dată stricnină, pentru că era extenuat şi ameţit, aproape 1 mg, apoi, pentru că prima doză nu l-a ajutat prea mult timp, încă una, ambele luate cu brandy. Din cauza aceasta s-a şi prăbuşit după linia de finiş. Încă o doză i-ar fi fost fatală.
Prima ediţie a Jocurilor Olimpice care s-a ţinut la Londra, în 1908, a fost şi prima dată când maratonul a avut 42 de kilometri şi 195 de metri. De ce? Sunt mai bine de 100 de ani de atunci şi miturile încă par să învăluie adevărul. Se spune că din cauza faptului că Prinţesa de Wales dorea să vadă startul, alături de copiii ei, de la unul din geamurile castelului Windsor, lungimea a trebuit să fie mărită. Drept urmare, după măsurătoare, până la finiş, la stadionul olimpic, maratonul avea aproape 42 de kilometri (41.84 km). Totuşi nu ăsta pare a fi motivul real. În ştirile despre acea cursă este scris că startul a fost ales acolo, pentru că era o zonă în care mulţimile puteau fi controlate mai uşor: ”Nu a fost nicio cerere a familiei regale”.
Planul original era ca atleţii care iau startul în zona palatului Windsor, ca să ajungă la linia de finiş, să intre în stadion pe la poarta regală şi să mai alerge 585 de yarzi (535 de metri), în sens invers acelor de ceasornic, ca să termine în faţa zonei unde era cantonată familia regală. Nu s-a putut face acest lucru şi atunci s-a ales traseul care intra prin poarta opusă celei regale adăugându-se apoi o alergare în interiorul stadionului, în sensul acelor de ceasornic de data asta, de doar 385 de yarzi (352 de metri). Aşa s-a născut distanţa pe care o aleargă milioane de oameni în fiecare an, pe care mii de români o parcurg şi în cursele din România, cea mai mare dintre ele fiind Maratonul Bucureşti. 26 de mile şi 385 de yarzi, mai exact 42 de kilometri şi 195 de metri!
Prima cursă de exact 42 de kilometri şi 195 de metri a fost, având loc în 1908, bineînţeles epică. Primul a fost italianul Dorando Pietri, care a intrat în stadion pierdut, delirând, sfârşit. Pica, se ridica, pica şi iar se ridica. La cursă asista şi Sir Arthur Conan Doyle, creatorul lui Sherlock Holmes, care îl caracteriza pe ”muribund”: ”Era tras la faţă, galben, ochii erau strălucitori dar fără expresie”. Oficialii l-au ajutat pe alergătorul din Peninsulă să treacă linia de finiş, ceea ce a şi dus la descalificarea lui, dar aşa cum unul din reportajele făcute acelei curse spunea, ”era imposibil să fie lăsat acolo, pentru că arăta ca şi cum şi-ar fi dat duhul chiar la picioarele reginei”. Al doilea sosit, americanul John Hayes, a fost declarat învingător, dar italianul a devenit un adevărat erou, a fost decorat, au fost scrise cântece despre el.
Totuşi, se pare că distanţa acelui prim maraton de 42,195 km nu a fost exactă, din cauza modului cum s-a efectuat măsurătoarea bineînţeles. În cartea ”The Marathon Makers” se spune că prima milă a maratonului din 1908 a fost remăsurată în anii ‘90 şi este cu 174 de yarzi mai scurtă (159,1 m)!
Distanţa pe care s-a alergat în 1908 a fost până la urmă acceptată oficial ca şi lungime standard a maratonului în 1921, după lungi deliberări şi argumente pro şi contra. S-a ajuns acum la mii de curse de 42 de kilometri şi 195 de metri în lume, cu milioane de participanţi. În România, cel mai mare maraton este cel organizat în Bucureşti (14 octombrie), cursă la finişul căreia, în 2017, au ajuns peste 1.000 de alergători.