Ponor, o „comoară“ pentru sportul românesc: de ce face parte dintr-un club select şi ce carieră va avea după retragere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălina Ponor (stânga)

La 26 de ani după ce a păşit pentru prima dată într-o sală de gimnastică, fiind descoperită de antrenorul Matei Stănei, Cătălina Ponor (30 de ani) şi-a încheiat cariera.

Constănţeanca s-a retras prima dată, în 2012, după care a revenit asupra deciziei şi s-a reapucat de gimnastică în 2015. De această dată însă, hotărârea ei e definitivă.

„E final. De data asta chiar o să fie definitiv şi sper că niciun gând şi nicio dorinţă, niciun dor n-o să mă mai întoarcă în sală ca sportivă. Cu siguranţă, mă va întoarce în sală ca antrenoare“, a declarat Ponor pentru TVR.

Ea face parte dintr-un club select al gimnastelor care au reprezentat România la trei ediţii ale Jocurilor Olimpice:

*Elena Leuşteanu: 1956, 1960, 1964

*Sonia Iovan: 1956, 1960, 1964

*Emilia Vătăşoiu: 1956, 1960, 1964

*Cătălina Ponor: 2004, 2012, 2016

În acest an, cea mai importantă realizare pentru Ponor a fost faptul că a devenit campioană europeană chiar în România, competiţia fiind găzduită de Cluj.

5 medalii olimpice a câştigat Ponor: ea a luat aurul cu echipa, la bârnă şi la sol la JO 2004. Apoi, în 2012, a cucerit un argint (sol) şi un bronz (la concursul pe echipe).  
Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă