Polonezii și finlandezii vor construi noua Sală Polivalentă a Sporturilor din Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O firmă din Polonia și una din Finlanda au semnat cu Primăria Bacău contractul de execuție al viitoarei Săli Polivalente a Sporturilor. Contractul a fost semnat la aproape jumătate de an după ce consilierii locali și-au dat acordul pentru realizarea investiției iar valoarea lui este de 58.156.935 lei.

Licitația a fost una internațională iar consorțiul desemnat câștigător are deja în execuție trei stadioane în Polonia ce vor găzdui meciuri la Campionatul European de Fotbal de anul viitor.

Noua Sală Polivalentă va fi ridicată pe un teren ce aparține Ministerului Apărării Naționale din cartierul CFR, ridicarea noii construcții va dura doi ani iar suprafața totală a acesteia va depăși 9.000 de metri pătrați.

Nu doar sport ci și distracții

Sala va avea o capacitate de 6.000 de locuri însă acestea vor putea fi extinse până la 8.000. Destinația acesteia nu va fi însă una dedicată strict activităților sportive. Proiectul clădirii are prevăzut și posibilitatea găzduirii de activități de recreere dar și a unor spectacole și concerte.

„Foarte important pentru noi este ca această lucrare să fie una de referință. Sunt convins că performanțele pe care echipele băcăuane le vor obține vor fi din ce în ce mai mari și vor atrage mii de suporteri la spectacolele sportive", a spus Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău.

Actuala Sală a Sporturilor din Bacău a fost construită în anii '50 și dotările de care dispune nu permit organizarea unor competiții de anvergură internațională cum sunt cele de tenis, fotbal în sală, handbal, volei sau baschet.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate