Plan revoluționar în handbalul românesc. Un club vrea să adune crema naționalei și să o lase în ofsaid pe CSM București

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, una dintre reprezentantele României în Liga Campionilor, a anunțat un proiect major în handbalul feminin. Vrea să clădească nucleul primei reprezentative „tricolore” și a lansat public invitația către toate jucătoarele importante.

La o zi după terminarea Campionatului European de handbal feminin, competiție unde România s-a clasat pe locul 11 (întrecerea a revenit Norvegiei), la Bistrița a fost organizată o conferință de presă.

Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, și primarul Gabriel Lazany susțin că au demarat discuții cu FRH și COSR. Începând cu anul 2025, Gloria va încerca să transfere nucleul primei reprezentative de handbal feminin. Selecționerul Florentin Pera, prezent la eveniment, a salutat decizia care lasă în ofsaid un club precum CSM București, obișnuit să legitimeze străine.

Toata jucătoarele, așteptate la Bistrița

Deși cu o formulă tânără, România a lăsat o impresie plăcută la turneul final continental. „În urma discuțiilor avute cu domnul primar Lazany, cu partenerii și cu oamenii din conducerea clubului, inclusiv din conducerea tehnică, am luat decizia și am purtat discuții cu FRH și cu COSR. Vom începe să construim un proiect românesc la Bistrița. Toate jucătoarele românce care își doresc să facă performanțe în cele mai bune condiții sunt aștepte să vină la Bistrița. Le-am auzit. Vom face tot posibilul astfel încât echipa națională să aibă șansa să crească și să se dezvolte.

Suntem înaintea unui ciclu olimpic. Am văzut că handbalul românesc are potențial, că foarte multe dintre jucătoare și antrenorul naționalei reclamă imposibilitatea jucătoarelor de a se impune sau de a se afirma la cluburile unde au contracte.

Am făcut o analiză serioasă și ne arătăm această disponibilitate. Vrem ca Gloria Bistrița să devină o pepinieră. E o acțiune discutată și asumată. În luna ianuarie vom avea întâlniri cu FRH și COSR. Vom discuta implementarea cu date clare. Lansez public această invitație către toate jucătoarele românce care vor să facă performanță și să aibă cât mai multe minute”, a spus Emil Radu Moldovan.

Florentin Pera, antrenorul Gloriei Bistrița și al primei reprezentative a României, spune că proiectul va fi unul de durată:

După ce vom avea o echipă completă, vom putea să punem în discuție și obiectivele. Pot doar să salut această inițiativă a clubului de a veni în sprijinul jucătoarelor noastre. Au jucat destul de puțin în ultima perioadă, fapt ce nu este în sprijinul naționalei. În aceste condiții, noi suntem mândri de ce am realizat”.

Modelul Fibrex

Gloria Bistrița ocupă locul 3 în „Liga Florilor”, la 3 puncte în spatele liderului CSM București. Cu două etape rămase de disputat din Grupa A a Ligii Campionilor, bistrițencele păstrează șanse de calificare în optimi. E obligatoriu să o învingă pe Storhamar, pe 11 ianuarie 2025.

Gloria a dat două jucătoare în lotul României de la Euro 2024, extrema dreaptă Sonia Seraficeanu și interul stânga Bianca Bazaliu.

Proiectul ardelenilor seamănă cu cel de acum câțiva ani de la naționala masculină, când Fibrex Nylon Săvinești deținea grosul naționalei. Fluiera prin campionat și a reușit calificarea în grupele Ligii Campionilor. Patronul echipei era Petru Paleu, dispărut momentan din peisaj.

Mai multe pentru tine:
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă