Piţurcă junior şi-a supărat tatăl. Găman: „Nu ne merităm suporterii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piţurcă junior (în alb) a avut o evoluţie slabă în meciul cu Oţelul

Jucătorii Universităţii Craiova au fost extrem de dezamăgiţi după eşecul de aseară, 0-1 cu Oţelul, al doilea consecutiv pe teren propriu.

Supăraţi că au pierdut, deşi au avut alături 25.000 de suporteri, alb-albaştrii şi-au cerut scuze fanilor, despre care spun că încă nu-i merită.

Dragomir a plecat „şucărit“ de la Craiova: „Păcat de atmosferă!“

Mititelu: „Oţelul nu a învins ca o mare campioană. S-au înghesuit în careu şi s-au tăvălit pe jos!“

Ne pare rău că ne-am dezamăgit suporterii, deocamdată nu îi merităm. Cred că am fi meritat măcar un rezultat de egalitate. Ei au avut două ocazii, cea din care au marcat şi cea de la faza eliminării. Ne aşteaptă meciuri grele, mai ales că avem şi probleme de lot, însă sperăm ca din cele două jocuri cu Dinamo să obţinem rezultatele pe care le dorim“, a spus căpitanul Ştiinţei, Valerică Găman.

Păcat de atmosferă. Am avut 50 de baloane în careu şi pur şi simplu mingea n-a intrat în poartă. Oţelul merită să fie lider dacă are 32 de puncte, noi am avut tot sezonul trecut 32 de puncte“, a spus şi Andrei Prepeliţă după meci.

Victor Piţurcă a început partida cu Oţelul cu fiul său titular, însă evoluţia lui Alex a fost apostrofată de unii spectatori.

„Piţi, scoate-l pe Alex, nu vezi că nu e în stare de nimic!“, au strigat suporterii. Tehnicianul s-a făcut că nu aude, dar a fost la un pas de o criză de nervi în două momente în care Piţurcă junior a greşit în faţa porţii, în poziţii favorabile, schimbându-l în minutul 71, în fluierăturile publicului.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire