Piţi către elevii săi: "Bravo, haiducii mei!"

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piţi crede că cele două partide care vor urma la toamnă, Belarus - România şi Olanda - Bulgaria, vor fi decisive în lupta pentru calificare. Impresionat de atmosfera creată de fanii

Piţi crede că cele două partide care vor urma la toamnă, Belarus - România şi Olanda - Bulgaria, vor fi decisive în lupta pentru calificare. Impresionat de atmosfera creată de fanii timişoreni, selecţionerul a spus că Timişoara va candida şi la toamnă în lupta pentru desemnarea stadionului care va găzdui meciul cu Olanda.

Imediat după meci, Piţurcă şi-a felicitat elevii în vestiar: "Bravo, haiducii mei!". "Ne-am îndeplinit obiectivul, acela de a câştiga şase puncte din cele două partide cu Slovenia. Am practicat un joc excelent, iar diferenţa putea fi mai mare, dar pe mine m-a interesat în mod special doar victoria. Slovenii nu au făcut un joc rău, dar noi am fost cu câteva clase peste ei. Suntem un grup unit şi jucăm foarte bine în acest moment. Am exersat mult la antrenamente fazele fixe şi iată că am reuşit două goluri în cele două meciuri cu Slovenia", ne-a spus Piţurcă.

"Din păcate, şi Bulgaria a obţinut tot şase puncte din dubla cu Belarus. Ar fi fost extraordinar dacă ar fi făcut măcar un egal", ne-a declarat selecţionerul

Mutu: "Cu Olanda, tot la Timişoara"

Prezenţa nu foarte numeroasă a publicului la meciul de la Timişoara, condiţionată, ce-i drept, şi de preţul piperat al biletelor, a stârnit diverse reacţii în rândul tricolorilor. Dacă unii dintre jucători au evitat să dea un răspuns la întrebarea "Credeţi că meciul cu Olanda se va juca tot la Timişoara?", în schimb Goian a spus că, dacă meciul cu Slovenia s-ar fi disputat la Bucureşti, atunci tribunele ar fi fost arhipline, indiferent de condiţii. Mutu şi Chivu l-au contrazis pe stelist. "Am întâlnit o atmosferă foarte frumoasă. Dacă vom fi chestionaţi pe marginea acestei teme, cum s-a întâmplat de fiecare dată, atunci sper ca printre oraşele nominalizate să fie şi Timişoara", a spus şi Mutu.

Florentin Petre a apreciat căldura cu care a fost întâmpinată naţionala, dar a fost puţin dezamăgit: "Este păcat că stadionul nu a fost plin. Vom vedea unde vom evolua cu Olanda. Dacă vom fi întrebaţi, vom vedea ce se va decide". "Publicul timişorean s-a comportat extraordinar, cu excepţia câtorva momente când s-a scandat împotriva FRF", a afirmat şi Piţurcă.

Mircea Sandu, huiduit după meci

Publicul timişorean nu a agreat deloc reţeta financiară adoptată de mai-marii FRF. De mai multe ori pe durata partidei, Mircea Sandu, Ionuţ Lupescu şi Dumitru Dragomir au fost huiduiţi şi înjuraţi copios. Vizibil iritat de această atitudine a fanilor, Sandu a replicat la final: "Publicul nu trebuia să mă aplaude pe mine, că doar nu am jucat eu. De ce să mă aplaude? Să-i felicite pe jucători".