Petrolul, subiect de bancuri: fostul manager al „lupilor“ râde de echipă şi face un anunţ dur în privinţa viitorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ploieştenii au început partea a doua a sezonului ca o ameniţare pentru Steaua, în lupta pentru titlu, şi în semifinalele Cupei României. Din păcate, insolvenţa şi problemele patronului cu legea au afectat o echipă foarte iubită.

Petrolul a contribuit la o nouă situaţie ridicolă în fotbalul românesc prin alegerea înlocuitorului lui Mircea Rednic.

Această mutare, prin care un fost secund al „Puriului“, plimbat pe la mai multe echipe, a ajuns la Ploieşti, l-a îndemnat pe Valeriu Răchită să facă o glumă amară la Dolce Sport.

„Chiar nu-i înţeleg pe conducători: pleacă Rednic şi vine Rednic II? Eu ştiu că Mircea (n.r. – Rednic) a vrut să plece, a vrut să se retragă, mai ales după cele cinci înfrângeri consecutive de pe teren propriu. Sezonul viitor lucrurile vor fi destul de dificile, pentru ca nu vor mai fi jucători cu salarii mari, aşa că nu se mai pot aştepta performanţe. Nu ştiu de ce performanţe se mai poate vorbi la Petrolul doar cu banii din drepturile TV? Dar cel mai important e să iasă clubul din insolvenţă“, a spus Valeriu Răchită.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea