Petrolul şi-a prelungit un angajament cu unul dintre partenerii de încredere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Popescu si Cristi Vlad

Petrolul Ploieşti, formaţie care ca obiectiv promovarea în Liga I, a prelungit un angajament cu unul dintre partenerii care îi sunt alături de cinci ani.

FC Petrolul Ploiesti şi Alexandrion Group duc mai departe un parteneriat de lungă durată, intrat, deja, în cel de-al cincilea an. Anunţul oficial a fot făcut ieri în cadrul unei conferinţe de presă organizată ieri, la care au participat Valentin Popescu, director marketing sportiv în cadrul Alexandrion Group, şi Cristian Vlad, preşedintele FC Petrolul Ploieşti. 

Ieri, la stadionul Ilie Oană, cele doua părţii au anunţat prelungirea contractului de sponsorizare pentru inca un sezon. Reprezentantul companiei, Valentin Popescu, a declarat ca este normal sa fie o sustinere de durata cu gruparea petrolista in conditiile in care a fost alaturi din liga a 4-a, dar si doi ani de liga I. Iar presedintele clubului, Cristi Vlad, doreste sa tina alaturi toti partenerii seriosi si de cursa lunga.

 "Vrem sa ducem acest parteneriat si in anul urmator. Mi-ar placea foarte mult ca si la revenirea in prima liga sa fim alaturi de Petrolul Ploiesti.” Valentin Popescu, director marketing Alexandrion
Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul