Petrolul nu moare! Un sponsor important este alături de ploieşteni şi în liga a 4-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandrion Grup continuă parteneriatul cu gruparea Petrolul Ploieşti, care este una dintre echipele cu cea mai mare medie de spectatori pe teren propriu.

“Petrolul Ploieşti este un nume de legendă al fotbalului românesc. Noi susţinem fotbalul ploieştean tot timpul, aşa că vom continua parteneriatul. Şi împreună vom duce mai departe tradiţia fotbalului ploieştean. Este foarte important pentru noi parteneriatul cu această echipă pentru că după cum bine cunoaşteţi  Prahova este şi casa noastră. Am promis că vom continua şi iată-ne aici”, a declarat Răzvan Vasile, director comercial la Alexandrion Grup România.

Petrolul Ploieşti rămâne în rândul grupărilor sprijinite de Alexandrion Grup în fotbal de-a lungul timpului, alături de ASU Politehnica Timişoara, Unirea Urziceni, Steaua Bucureşti, Concordia Chiajna, CSM Iaşi, CS Universitatea Craiova şi Dinamo Bucureşti.

“Suntem onoraţi că  avem în continuare alături în acest proiect un susţinător de talia Alexandrion Grup. Dorim să aducem cât mai mulţi spectatori în tribune”, a declarat Cristian Vlad, preşedinte AS Petrolul 52 Ploieşti.

‘’Am fost şi suntem aături, dar cel mai important lucru este că am susţinut Petrolul în momentele grele, în momentele de cumpănă. La sfârşitul campionatului trecut, atunci când exista riscul să nu mai poată duce competiţia la final sau acum la un nou început de drum. Am promis că îndată ce va apărea un proiect coerent îl vom susţine şi mă bucur să fim aici la acest nou început” a declarat Valentin Popescu, director marketing sportiv la Alexandrion Grup România

La eveniment au fost prezenţi oficiali ai Alexandrion Grup, Mircea Dridea, preşedinte de onoare al AS Petrolul 52 Ploieşti, foste legende ale fotbalului ploieştean şi alţi invitaţi de onoare.

Sursa: sportprofit.ro

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani