Penalty de pedeapsă: De la Mediaş la Viena

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce-au trecut greu de finlandezi şi istoric de nemţi, pentru medieşeni, orice pas în plus pe dalele Europei e un dar de la Dumnezeu.

Când citiţi aceste rânduri, să zicem joi înainte de prânz, e foarte probabil ca Todea, Pleşca şi ceilalţi să măsoare cu pasul caldarâmul de pe Maria Hilfestrasse. Mai au câteva ceasuri până dau de movul aristocratic al tricourilor Austriei Viena, pe care l-au îmbrăcat prin ani nume asurzitoare, de la pianistul Sindelar la metronomul Prohaszka şi la tancul Hansi Krankl.

Alin  Buzărin

La deal de ei e gara de Vest, unde miroase a vurşti, iar pavajul secular amuşină a bere. De-a stânga şi de-a dreapta, vitrine, cafenele, iar devale, muzeele, Dunărea Mică şi undeva, stadionul. Buzean şi Lazăr văd anii cărăuşiei din eşaloanele inferioare, iar Cristi Pustai e foarte posibil să-şi aşeze profesoral ochelarii pe nas, gândind că, dacă nu era acel aspru 0-5 cu Dinamo, poate că nu se aprindea licărul miracolului cu Mainz şi nu venea nici victoria de la CFR, ale căror pietre s-au ridicat din ţărâna momentelor în care Marius Niculae şi Torje înfigeau şuriu după şuriu în trupul sfârtecat al echipei sale. Aşa e, ca să poţi savura cât de bine e atunci când e bine, la un moment dat trebuie să te doară!

Dacă de undeva se aude vals vienez din pâlnie de flaşnetă, atunci drumul Gazului prin Europa, de-acum încolo, chiar vals este. (Scuze pentru cuvântul gaz la Viena, care aduce a barbotare de hidrocarburi într-un buchet de trandafiri roşii). După ce-au trecut greu de finlandezi şi istoric de nemţi, pentru medieşeni, orice pas în plus pe dalele Europei e un dar de la Dumnezeu, pe care ei îl binemerită până în adâncul călcăturii.

Pustai ştie foarte bine asta, dar nu le-o va spune niciodată. El, matematicianul, şi-ar vrea băieţii precişi ca un segment de dreaptă şi exacţi ca o derivată simplă, unde nu e loc de discuţii. Aşa i-a crescut, aşa i-a pus pe tablă, aşa i-a promovat, aşa i-a adus sus, aşa a intrat în al cincilea an alături de ei, cu folkul şi chitara în gând şi cu matematica în mâini.

Mai sunt puţine de spus şi multe de sperat. Dintre toate echipele noastre de UEFA, Mediaşul are povestea cea mai frumoasă. Poate că tocmai de aceea destinul a ales s-o trimită să-şi mai dea un examen al vieţii, de data asta lângă foşnetul teilor din Prater.  Curaj, oameni buni! De cele mai multe ori, viaţa e un vals, şi e atât de bine când el doar te leagănă, fără să te răstoarne! 

Mai multe pentru tine:
Ce asemănare există între Florin Piersic și regretatul actor Robert Redford. Dezvăluirea facută de Dan Negru: „Eu îi datorez lui Piersic depărtarea mea de...”
Cu cât s-au scumpit vacanțele românilor de sărbători? Cât a ajuns să coste un Revelion pe Valea Prahovei? Andreea Sandu: „Turismul românesc, sub așteptări”
Istoria vilei cu turn în formă de minaret din Mamaia
Filmul surprinzător care a ajuns pe locul 1 în topul Netflix, în luna septembrie. A fost filmat în România și are actori celebri de la Hollywood
Bijuteriile alese de Kate Middleton pentru funeraliile Ducesei de Kent au o semnificație sentimentală pentru familia regală
Kate Middleton și Melania Trump, lecție de eleganță. Cine a strălucit mai mult la întâlnirea din Marea Britanie
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cum a influențat miliardul dispărut politica economică a Republicii Moldova. Șefa Agenției pentru Investiții: "Sistemul bancar de azi, extrem de rezilient"| INTERVIU
Povestea satului pustiu Lindenfeld. „Micul înger Hilde Grenzner a rămas de-a pururi acolo, împreună cu ceilalţi dispăruţi”
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?