Pele dă în judecată Samsung şi cere 30 de milioane de dolari pentru o reclamă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pele

Brazilianul Pele a dat în judecată compania Samsung şi cere 30 de milioane de dolari, pentru o reclamă apărută în octombrie 2015 în publicaţia New York Times.

Deşi în reclamă nu este menţionat Pele, apare o imagine a unei persoane care îi seamănă acestuia şi o mică fotografie a unui jucător făcând o schemă de joc folosită de brazilian, se arată în plângerea depusă la tribunalul din Chicago. Pele şi Samsung au negociat pentru folosirea imaginii fostului jucător de către firma sud-coreeană, însă discuţiile au fost sistate în 2013. "Scopul acestei acţiuni este să obţinem o compensaţie corectă pentru folosirea neautorizată a identităţii lui Pele şi prevenirea unor lucruri de acest gen", a declarat avocatul lui Pele, Frederick Sperling. Purtătorul de cuvânt al companiei Samsung, Danielle Meister Cohen, a refuzat să comenteze aceste informaţii, conform news.ro. Sperling l-a reprezentat şi pe fostul baschetbalist Michael Jordan în procesul contra Dominick's Finer Foods, după ce această firmă utilizat fără acord identitatea lui Jordan într-o reclamă din Sports Illustrated. Pele, în vârstă de 76 de ani, este considerat unul dintre cei mai mari jucători ai tuturor timpurilor.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie