Paula Ungureanu, handbalistă: „O paradă mă ajută să mă eliberez de tensiune!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paula Ungureanu (30 de ani), „îngerul păzitor“ dintre buturile formaţiei Oltchim Râmnicu Vâlcea, ne-a explicat cum trăieşte un meci cu miză. O jucătoare modestă din fire, care acordă rareori interviuri, Paula a acceptat să ne dezvăluie o parte din secretele profesiei ei.

„Adevărul Sporturi": Ţi-a trecut euforia calificării în finală? Cum trebuie abordat meciul cu Viborg?

Paula Ungureanu: Cred că voi fi euforică până în preajma finalei, abia atunci voi reveni cu picioarele pe pâmânt (râde). Ambele echipe au meritat să ajungă aici, am fost cele mai bune în acest sezon. Va trebui să dăm dovadă de acelaşi spirit de sacrificiu ca în semifinale. Ar fi şi păcat să fii atât de aproape de trofeu şi să nu te lupţi pentru cupă până la ultima suflare.

După fiecare paradă reuşită te exteriorizezi zgomotos.

Daaa... mă concentrez mult înainte să apăr o minge şi aşa mă eliberez de tensiune. Prin felul meu de a mă manifesta, mă detaşez de tot ce acumulez în momentele anterioare.

Crezi că le sperii pe fete?

(Râde)... nu cred. Sunt deja obişnuite cu mine.

Portarii sunt mai longevivi. Te vezi jucând până la o vârstă înaintată?

Dacă sunt sănătoasă şi organismul mă ajută, cred că aş putea juca până spre 50 de ani. Rantala de la Larvik are 42 de ani şi uite că se descurcă binişor. Pe lângă viaţa de sportivă, îmi mai doresc însă şi altceva, iar un copil ar putea să-mi schimbe mult planurile...

Cum reuşeşti să eviţi teama unor lovituri în plină figură?

Ca să stai drepţi în faţa unei torpile, e adevărat că trebuie să ai o doză mică de nebunie, dar sunt totuşi o persoană normală în rest (râde). Chiar nu-mi este frică de mingi şi instinctul de conservare mă ajută să evit situaţiile neplăcute.

Ce faci dacă ai simţi că o jucătoare te ia la ţintă?

Aş sta dinadins în faţa ei să-i demonstrez că nu-mi este teamă (râde). Nu am păţit totuşi aşa ceva, să văd că o adversară mă vânează efectiv. Cred că m-aş enerva şi aş ieşi la ea...

Care este adversara care ţi-a creat cele mai multe probleme până acum?

Probabil, Anita Görbicz pentru că beneficiază de o tehnică de invidiat. Are nişte execuţii incredibile din poignet şi, ca portar, îţi este dificil să ghiceşti traiectoria mingii.

Care sunt metodele prin care te antrenezi?

Nu fac aceleaşi exerciţii ca jucătoarele de câmp. În plus, noi, portarii, ne diferenţiem între noi. Eu mă evidenţiez prin reflexe şi prin viteza de reacţie şi încerc constant să-mi perfecţionez aceste calităţi.

Cât conteaza experienţa şi fizicul la un portar?

Cred că experienţa este decisivă de multe ori. E nevoie, totodată, şi de agilitate sau forţă. Spre exemplu, eu mănânc orice înainte de meciuri şi în general, dar nu-mi permit să depăşesc o anumită limită pentru că mi-ar dăuna deplasării în teren.

Îţi studiezi adversarele înainte de partidele importante?

Orice jucătoare are un colţ preferat şi poţi descoperi asta la vizionările video. Sincer, eu nu mă bazez totuşi prea mult pe acest capitol deoarece situaţiile sunt mereu diferite pe teren. Nu stau să urmăresc jucătoarea care aruncă sau mişcarea braţului ei, ci mă focalizez mereu pe minge.

Dragoste între doi portari

Originară din Braşov, Paula şi-a cunoscut iubirea vieţii ei tot prin intermediul sportului. Marian, actualul ei soţ, este portar de fotbal şi evoluează la Oltchim în liga a III-a. Vicecampion naţional de juniori cu ICIM Braşov într-o perioadă în care FC Argeş (cu Mutu, Neaga şi Dani Coman în echipă) domina autoritar fotbalul la nivel juvenil, „jumătatea" Paulei Ungureanu a însoţit-o apoi pe aceasta prin Austria, Ungaria şi Croaţia, jucând fotbal în diviziile inferioare din aceste ţări.

"Ne cunoaştem de nouă ani, am plecat împreună pe un drum în viaţă şi nu am vrut să fim despărţiţi niciodată. Marian şi-a sacrificat cariera pentru mine, a primit de multe ori oferte avantajoase de la alte echipe, dar le-a refuzat pentru a fi alături de mine. Chiar dacă este portar şi el, nu îmi dă totuşi sfaturi tehnico-tactice, nici nu i-aş permite (râde)", afirmă Paula, care are o soră voleibalistă în liga secundă, la Botoşani.

Carte de vizită:

-Data şi locul naşterii: 30 martie 1980, Braşov
-Înălţime şi greutate: 1,81 metri / 72 de kg
-A evoluat pentru Rul-mentul Braşov, Remin Deva, Hypo Viena, NK Dunaffer, Podravka Koprivnica şi Oltchim
-Finalistă a Cupei Challenge 2004 cu Remin Deva
-Vicecampioană mondială cu România în 2005
-Campioana a Austriei (2005, 2006)
-Campioană a Croaţiei cu Podravka Koprivnica (2009),
-Campioană a României cu Oltchim (2010)

Mai multe pentru tine:
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort