Paszkany nu crede că propunerile din Comitetul Executiv sunt bune:"Nu vreau să mă gândesc că arbitrii vor fi predispuşi la şpăgi"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patronul celor de la CFR Cluj, Arpad Paszkany, crede că propunerile din cadrul Comitetului Executiv (înjumătăţirea baremurilor arbitrilor şi acordarea unui termen de "graţie" de cinci etape, apoi se va apelea la arbitrii străini dacă cei român greşesc) nu fac altceva decât să pună presiune şi mai mare pe "cavalerii fluierului".

"Mă tem că se vor întâmpla două lucruri după ultimele decizii luate în Comitetul Executiv în ceea ce priveşte arbitrajul. Mă gândesc că nu ai cum să pretinzi de la un arbitru să fie mai bun decât până acum dacă îi înjumătăţeşti salariul. Eu nu vreau să mă gândesc că vor fi predispuşi la şpăgi astfel, prefer să zic că poate îşi vor face alte afaceri şi nu vor mai fi la fel de concentraţi pe teren", a spus Paszkany la Digi Sport.

"Mi se pare că s-a greşit când li s-au dat 5 etape, timp în care dacă vor greşi grav, vor fi aduşi arbitri străini. Foarte probabil unii vor încerca să nu supere patronii cluburilor mari şi vor trage cu ei în meciurile cu echipele mai mici. Aşa văd eu lucrurile", a mai precizat omul cu banii din Gruia.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete