Pariu pe bani. Doi mari campioni ai României renunţă la rentele viagere, sperând să-şi recupereze banii la Rio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălina Ponor, între Mariana Bitang şi Octavian Belu

Doi dintre cei mai importanţi sportivi ai României, din ultimul deceniu, sunt aproape de o revenire în activitate, scopul lor  fiind acela de a participa la Olimpiada de la Rio de Janeiro, din 2016.

Revenirea în activitate lui Marian Drăgulescu (35 ani) şi a Cătălina Ponor (28 ani) reprezintă şi un mare sacrificiu personal făcut de cei doi. Asta deoarece, pentru a putea reprezenta România, ei vor pierde sume importante de bani. Concret,  Drăgulescu şi Ponor vor fi nevoiţi ca, în momentul în care vor semna un contract cu Federaţia Română de Gimnastică, să renunţe la rentele viageră pe care le primesc din partea statului. Iar sumele nu sunt deloc mici. Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică, de şapte ori campioană europeană şi multiplă medaliată la Mondiale, primeşte în jur de 9.000 de lei lunar, în vreme ce Marian Drăgulescu, triplu medaliat olimpic, de 8 ori campion mondial şi de 7 ori campion european, încasează acum 6.500 de lei pe lună.
Când ei vor reintra în mod oficial în activitate trebuie să facă o scrisoare către MTS în care să anunţe acest lucru şi să ceară suspendarea acordării rentei viagere. Preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a explicat care e procedura: „Amândoi se antrenează acum din bugete proprii şi nu au niciun fel de subvenţie din partea noastră. Renta lor viageră nu se poate suprapune cu o altă cheltuială a statului pe seama lor. Când vor reveni oficial la lot, noi vom anunţa acest lucru şi obligatoriu se va activa suspendarea rentei lor viagere”, a spus Stoica.

Se pot scoate cu medalii
Din momentul în care vor intra în pregătire centralizată cu lotul naţional, cei doi vor primi indemnizaţia legală acordată de MTS şi COSR sportivilor din lotul olimpic. „Dacă vor face faţă şi vor fi reintregaţi în lotul naţional, fiecare dintre cei doi vor primi indemnizaţia de lot. Care acum este în jur de 1.800 de lei pe lună”, a mai dezvăluit Stoica.
Din punct de vedere financiar, pierderile pe care le vor înregistra cei doi sunt însemnate, presupunând că până la Rio vor trece cel puţin un an pe noua grilă de salarizare, dar o medalie la Olimpiadă poate îndrepta situaţia. În 2012, performanţele olimpice au fost răsplătite generos în România, un aur, spre exemplu, valorând 70.000 de euro, un argint 56.000 de euro şi un bronz 42.000 de euro. Plus câte o maşină Renault.

Cătălina se pregăteşte în Puerto Rico
În ceea ce priveşte aşteptările pe care Adrian Stoica le are de la cei doi mari campioni ai gimnasticii, acestea sunt foarte mari. „Cu siguranţă nu pot reveni doar pentru un singur aparat. Nu ne permitem asta, ei trebuie să ajute echipa la mai multe aparate. Dar asta vom vedea mai încolo, după ce se vor mai pune la punct cu pregătirea”, a mai spus Adrian Stoica. Acesta a mai adăugat că, în ceea ce o priveşte pe Cătălina Ponor, „aceasta se pregăteşte singură în Puerto Rico, dar după un program dat de doamna Bitang, care ţine legătura cu ea”.

Revin abia din vară
Cătălina Ponor şi Marian Drăgulescu vor putea reveni în competiţii abia în vară. Cei doi au fost înscrişi deja în sistemul de control antidoping WADA, după ce au anunţat că doresc să revină în competiţii, măsura fiind obligatorie cu şase luni înaintea intrării în orice concurs. Astfel, după înscrierea în sistemul de control anti-doping WADA, Cătălina Ponor (28 de ani) ar urma să fie eligibilă pentru competiţii începând cu data de 12 iulie, iar Marian Drăgulescu (35 de ani) din 5 august. 

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”