Opt goluri şi 800.000 de euro amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reuşitele „Briliantului“ în 2010 se pot număra pe degete, în timp ce sumele cu care a fost „ars la buzunar“ din cauza problemelor sale disciplinare au atins un total halucinant. Atacantul de 31 de ani încheie 2010 în genunchi. Fiorentina l-a pus pe lista de transferuri şi îl va şi amenda pentru că a lipsit de la antrenamentul echipei după petrecerea de Crăciun.

Ultimul gest de sfidare al lui Mutu vizavi de Fiorentina îl va face pe român să bage din nou mâinile adânc în buzunare! Pentru lipsa de respect arătată faţă de colegii săi şi conducere, trecând în fugă pe la petrecerea de Crăciun şi lipsind a doua zi de la şedinţa de pregătire, oficialii „viola" intenţionează să-i mai dea lui Mutu o amendă grasă, potrivit ziarului „La Nazione". Din fericire pentru fotbalist, sancţiunile se vor opri aici. Adi va participa de azi în programul echipei, odată revenit din Republica Dominicană unde a petrecut Crăciunul.

Mutu nu va fi suspendat de Fiorentina, însă clubul l-a pus deja pe lista de transferuri.

Italienii vor să scoată, cel puţin, cinci milioane de euro din transferul românului, sumă pe care în acest moment doar Galata lui Hagi pare dispusă să o plătească. „Briliantul" mai are şi alte variante. Malaga oferă trei milioane de euro şi un salariu de 2,5 milioane de euro lui Mutu. O altă formaţie interesată de serviciile lui Mutu ar fi Parma, grupare unde atacantul a evoluat şi în trecut.

Totuşi, înainte de a se despărţi de Adi, Fiorentina vrea să fie sigură că va avea un înlocuitor pentru „rebelul" din atac. Italienii intenţionează să folosească cele cinci milioane de euro pe care speră să le primească în schimbul lui Mutu pentru a-l aduce pe tânărul argentinian, Funes Mori, de la River Plate.

„Nu plec de la Fiorentina"

Dacă aceste două condiţii vor fi îndeplinite, rămâne de rezolvat o ultimă problemă. E nevoie ca şi Mutu să fie de acord să plece de la Fiorentina. Deocamdată, vârful nu ia în calcul această variantă. Contactat telefonic la Santo Domingo de cotidianul „Il Giornale", românul a spus: „Nu vreau să plec de la Fiorentina".

Amenzile lui Mutu în ultimul an

Decembrie 2009: 5.000 de euro pentru bătaia cu cetăţeanul libanez într-un club de noapte.

Februarie 2010: 23.000 de euro. 16.500 pentru o ieşire nocturnă care a încălcat regulamentul clubului  şi 6.500 pentru că a fumat în stadion.

Octombrie 2010: 16.800 de euro pentru bătaia aplicată chelnerului albanez.

Octombrie 2010: 750.000 de euro, reprezentând jumătate din salariul său pe perioada suspendării în scandalul „sibutramina".

Total: 794.800 de euro

Megaproiectul Malaga, salvarea lui Mutu?

Dacă va ajunge la Malaga, Mutu va fi coleg cu Martin Demichelis, Enzo Maresca şi Julio Baptista, trei nume cu care oficialii spaniolilor au ajuns la un acord în aceste zile. În plus, românul va fi antrenat de fostul „galactic", Manuel Pellegrini.

Şeicul qatarez, Abdulla Bin Nasser Al-Thani, cel care a cumpărat clubul, are planuri îndrăzneţe pentru 2011: 75 de milioane de euro buget de transferuri în iarnă, şi alte 100 de milioane în vară! Al-Thani vrea să construiască un stadion nou, de 65.000 de locuri, în valoare de peste 300 de milioane de euro.

În acest moment, Malaga se află pe loc retrogradant, 18, în Primera Division, cu 13 puncte din 16 partide.

Mai multe pentru tine:
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare