Opinia specialistului după amânarea Jocurilor Olimpice: „Fotbalul e mult mai afectat!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihologul sportiv Andreas Hniatiuc a comparat situaţia în care se află fotbalul şi sporturile olimpice în acest moment, în condiţiile în care atât Euro 2020, cât şi Tokyo 2020 au fost amânate pentru 2021.

Preşedintele Asociaţiei pentru Psihologia Sportului a explicat pentru „Adevărul“ consecinţele perturbării ciclurilor de câte exact patru ani între ediţii succesive ale Jocurilor Olimpice de vară.

„Omul e o fiinţă care, prin excelenţă, se poate adapta. Va face faţă, cu siguranţă.

Dacă mergem în zona fotbalului, EURO 2021 vine la şase luni înainte de Campionatul Mondial din 2020. Deci, acolo situaţia mi se pare mult mai complicată, din punct de vedere mental, sportiv, şi financiar. Jucătorii vor fi foarte obosiţi şi din punct de vedere mental, şi din punct de vedere fizic, iar asta va afecta calitatea competiţiei. Fotbalul e mult mai afectat. E o uzură mentală mult mai mare în cazul fotbaliştilor, când îi expui la competiţie din şase în şase luni.

Plus că, nu întâmplător, aceste competiţii au fost puse aceste la câte doi ani, ca să crească apetitul publicului consumator. În momentul în care îi dai două competiţii la şase luni, se diluează un pic interesul. În cazul Jocurilor Olimpice e suficient de mult timp pentru a se reorganiza tot ciclul de pregătire, astfel încât în 2024, la Paris, sportivii să fie bine“, a spus Andreas Hniatiuc pentru „Adevărul“.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice