Open-ul vaccinaţilor: Câţi jucători vor rata Australian Open pentru că au refuzat să-şi ia dozele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Francezul Pierre-Hugues Herbert (30 de ani), locul 8 în lume la dublu, e cel mai bine clasat jucător care va rata Australian Open pentru că nu s-a vaccinat

Primul Grand Slam al anului (17-30 ianuarie) va avea o listă foarte lungă de absenţe. Ce-i drept, doar câţiva sportivi au ratat deplasarea, la Melbourne, din cauza unei opţiuni personale. Restul au diferite probleme medicale.

Vaccinarea e un act medical pentru protejarea sănătăţii. În 2022 însă, e şi o condiţie pentru a juca tenis. În Australia şi în multe alte ţări ale lumii. De aceea, primul Grand Slam al anului a devenit un prilej de contre, în care numai despre tenis nu s-a vorbit!

Apogeul acestei situaţii fără precedent a fost atins joi, când s-a tras la sorţi tabloul pentru întrecerea găzduită de Melbourne. Cu Novak Djokovici (34 de ani, 1 ATP), deţinătorul trofeului şi favoritul numărul 1 pe lista participanţilor. 

Teoretic, sârbul trebuie să-l întâlnească pe Miomir Kecmanovici (78 ATP), în runda inaugurală, conaţionalul său de 22 de ani. Practic, e posibil ca, până la programarea partidei, Nole să fie acasă, la Belgrad. Pentru că abia în acest weekend, probabil duminică, va afla dacă va fi expulzat sau nu din Australia, după un fiasco legat de scutirea sa de la vaccinare.

4 jucători vor rata Australian Open 2022, pentru că sunt nevaccinaţi: Herbert (8 ATP la dublu), Sandgren (93 ATP), Voracova (82 WTA la dublu), Gadecki (240 WTA).  

Vedetele care vor rata ediţia din acest an

Nume Motiv

Roger Federer - foto (16 ATP) Accidentat

Serena Williams (47 WTA) Accidentată

Karolina Pliskova (5 WTA) Accidentată

Bianca Andreescu (46 WTA) Epuizată mental

Dominic Thiem (15 ATP) Accidentat

Jennifer Brady (27 WTA) Accidentată

Venus Williams (318 WTA) Accidentată*

Karolina Muchova (32 WTA) Accidentată

Milos Raonic (69 ATP) Accidentat

Kei Nishikori (46 ATP) Accidentat

*Ar fi avut nevoie de wild-card pentru a putea participa, din cauza locului din clasament.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG