Omul care a răpus Dinamo îl va avea adversar pe Messi: cei de la Pandurii îşi vând mijlocaşul numărul 1 în Spania, după o partidă magică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lângă derby-ul pentru locul 3, câştigat în faţa „câinilor“, gorjenii au dat o lovitură din punct de vedere financiar. Reprezentanţii unui club puternic din La Liga au fost la partida de duminică seară, fiind impresionaţi de ce au văzut.

După ce l-au vândut pe Alex Maxim, la Stuttgart, în iarnă, pentru 1,5 milioane de euro, în vară, cei de la Pandurii vor mai face un transfer de marcă. Astfel, mijlocaşul Dan Nistor (24 de ani) va semna, foarte probabil, cu Malaga, grupare care a ajuns până în sferturile Ligii Campionilor, în acest sezon.

Informaţia a fost furnizată de preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, la Digi Sport, la puţin timp după victoria cu Dinamo. Condescu a dezvăluit că reprezentanţii clubului spaniol au asistat la meci şi au fost impresionaţi de Nistor, omul care a înscris golul de 2-0 în poarta roş-albilor. 

Pe lângă iminentul transfer al lui Nistor la Malaga, clubul Pandurii va semna şi un contract de colaborare cu gruparea din La Liga. 

Dan Nistor a mai evoluat până acum la Internaţional Curtea de Argeş şi la Dacia Mioveni. La Pandurii a ajuns în 2010, iar în ultima perioadă a fost în vizorul celor de la Dinamo şi Steaua, pentru un transfer din vară.

De altfel, după înfrângerea de la Târgu-Jiu, acţionarul dinamovist, Ionuţ Negoiţă, a confirmat că Nistor nu mai poate ajunge în „Ştefan cel Mare“. „Nistor e o revelaţie a campionatului. E adevărat că ni-l dorim, dar are o ofertă din străinatate. Nu putem concura cu asemenea oferte“, a spus Negoiţă la Digi Sport.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două