Oltchim zboară spre trofeul Ligii Campionilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ramona Maier va juca din nou după accidentarea suferită în meciurile din grupe

Campioana României a plecat în această dimineaţă spre Danemarca, pentru meciul de mâine cu Viborg, din manşa tur a finalei Champions League. Antrenorul Radu Voina a ales cu greu lotul de 14 jucătoare cu care va ataca primul act al bătăliei pentru cel mai preţios trofeu european intercluburi.

„Galacticele“ mai au doi paşi până să intre în istorie. Primul va fi făcut mâine, când handbalistele lui Radu Voina vor încerca să scoată un rezultat bun în Danemarca, în compania deţinătoarei Ligii Campionilor, Viborg.

Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să nu ne inflamăm. Este un joc în care poate să se întâmple orice. Indiferent de rezultat, nu se tranşează absolut nimic, nu e nimic sigur. E o finală formată din două reprize, una la Herning şi una la Bucureşti“, a spus Voina la plecarea spre Danemarca.

Cunoaştem bine jucătoarele de la Viborg, aşa cum şi ele ne cunosc pe noi. Nu se pune problema să descoperim ceva în plus. Am lucrat absolut normal pentru acest meci, cum am făcut-o şi până acum“, a adăugat tehnicianul Oltchimului, care a mai menţionat că elevele sale nu simt niciun fel de presiune.

Radu Voina a ales cu greu lotul pentru manşa tur a finalei, lăsându-le acasă pe Vaşciuk, Pidpalova, Szucs, Gatzel, Elisei şi Smedescu.

Toate fetele au muncit şi s-au antrenat foarte bine, le înţeleg supărarea celor care au rămas acasă. E un moment destul de dificil, probabil că nu în fiecare an vor ajunge într-o finală. Fiecare fată şi-a dorit să ajungă aici, dar asta este viaţa. Ele se vor alătura lotului imediat după turul finalei. Toate au şansa să joace în retur, dar până atunci mai este destul“, a explicat Voina (foto).

Din lotul pentru meciul tur cu Viborg face parte şi Ramona Maier, handbalistă revenită după o pauză de mai bine de două luni cauzată de o accidentare. Extrema Oltchimului a fost însă o piesă de bază a echipei în drumul spre finală, iar Voina a considerat că are nevoie de experienţa acesteia.

Iată cele 14 „galactice“ care au plecat în acestă dimineaţă spre Danemarca: Ungureanu şi Tolnai (portari), Manea şi Stanca (pivoţi), Luca, Meiroşu, Lecuşanu, Beşe şi Vizitiu (interi), Neagu şi Shymkute (linia de 9 metri), Maier, Puşcaşu şi Nechita (extreme).

Partida dintre Viborg şi Oltchim se va disputa mâine, de la ora 17.15, returul fiind programat la 15 mai, la Bucureşti (ora 20.45).

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein