Oltchim a redus preţul biletelor la meciul cu Larvik! „Galacticele“ vor revanşa cu norvegiencele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentina Ardean-Elisei este gata de duelul cu norvegiencele

Campioana României va disputa duminică, de la ora 18.00, la Râmnicu Vâlcea, ultimul meci din grupele Ligii Campionilor.

Deja calificate în faza următoare a competiţiei, „galacticele“ se bat cu lidera grupei Larvik, echipă care a acumulat până acum maximum de puncte.

Handbalistele lui Peter Kovacs au avut evoluţii oscilante în acest sezon al Ligii şi speră să încheie anul cu o victorie.

Chiar dacă este un meci care nu mai poate schimba ierarhia grupei, ambiţiile sunt mari şi ne dorim victoria. Sunt convinsă că şi norvegiencele gândesc la fel. Aşteptăm susţinerea publicului, care a fost de fiecare dată extraordinar, pentru a bate pe Larvik şi a ne lua revanşa după meciul tur“, a spus Valentina Ardean Elisei.

În Norvegia am pierdut cu 34-31, însă am greşit mult în atac şi apărare. Acum sper să nu se mai repete şi să arătăm că suntem mai bune“, a spus şi Ionela Stanca, golghetera Oltchimului în meciul trecut cu Randers.

Pentru ca sala să fie plină, oficialii clubului vâlcean au redus preţul biletelor, de la 30 la 20 de lei.

Poate suporterii sunt încă supăraţi pe noi, din cauza jocului mai slab sau a faptului că nu s-au mai găsit bilete la finala cu Viborg. De asta am decis să reducem preţul biletelor“, a precizat „vicele“ Nicolae Luca.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă