Octavian Bellu: "Fetele au reuşit performanţe notabile"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Octavian Bellu, antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică, a declarat, cu prilejul revenirii delegaţia ţării noastre de la Campionatele Mondiale de la Rotterdam, că fetele au reuşit performanţe notabile în Olanda.


"Este important că după o perioadă grea, în care fetele au trebuit să depăşească momente dificile cu accidentări, recuperare după accidentări, creştere în potenţial fizic şi tehnic, au totuşi satisfacţia că au obţinut nişte performanţe notabile, după părerea mea", a afirmat Bellu.

"Am văzut foarte multe gimnaste care nu au fost în finale, dar au mare potenţial la concursul pe echipe sau individual compus, am văzut gimnaste de 23, 24 şi 25 de ani care nu numai că au obţinut titluri mondiale, de exemplu la sărituri şi paralele, dar ele se dovedesc viabile inclusiv pentru Jocurile Olimpice de vară din anul 2012, de la Londra. Vârsta până în 25-26 de ani nu mai reprezintă un prag peste care o gimnastă să nu îl poată trece. De aceea şi gimnastele noastre trebuie să se obişnuiască cu această idee, că a face două cicluri olimpice nu este decât un mod pentru a dovedi valoare şi de a prelungi viaţa de sportiv de performanţă", a mai spus Bellu.

În competiţia care s-a terminat duminică seara în Olanda, sportivii români au obţinut doar două medalii, una de aur, prin Ana Porgras la bârnă, şi una de argint, prin Diana Chelaru la sol.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
„Dintr-un iad în altul: niciun animal nu ar putea supraviețui aici”. Condițiile dramatice în care trăiesc palestinienii fugiți din Gaza
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Dr. Sorina Ispas, specialist în diabet și nutriție, adevărul despre suplimentele alimentare pentru slăbit: cât de eficiente sunt și ce riscuri ascund
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești