O nouă ofertă pentru Simona Halep. Cine vrea să îşi asocieze numele cu cea mai bună jucătoare de tenis din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu doar câteva zile înaintea marelui meci cu Franţa, din semifinalele Fed Cup, o companie românească îi face 'ochi dulci' Simonei Halep în speranţa unei colaborări viitoare.

Luni, directorul Loteriei Române, Alexandru Croitoru, a anunţat că vrea să se asocieze cu cea mai bună jucătoare de tenis din ţară.

"Am luat deja în calcul acest aspect. Este necesar un nume important pe care să-l ai ca imagine. Primul care mi-a venit în minte este cel al Simonei Halep. Ea e sportiva numărul 1 a României în momentul de faţă, pot spune că e un simbol pentru ţara noastră. Sunt mândru că sunt contemporan cu ea! Dacă va fi, aş alege-o pe Simona cu ochii închişi. A plecat de jos, a muncit enorm şi este un exemplul de urmat pentru toţi tinerii din ziua de azi care vor să facă performanţă în sport. Seriozitatea şi ambiţia pe care ea le dovedeşte, chiar dacă la ora asta are o avere de câteva zeci de milioane de euro, sunt un etalon. Vrea să fie cea mai bună, a câştigat Roland Garros, acum vrea şi al doilea trofeu de Grand Slam, ceea ce e namaipomenit. Ar fi perfect pentru noua imagine a Loteriei", a spus Croitoru pentru Fanatik.ro.

In acest moment,  în afară de sponsorul tehnic, Nike, care-i oferă 1,7 milioane de euro anual, Simona mai are contracte de reprezentare cu companii precum Dedeman, Dorna, Hublot, Banca Transilvania, Rexona, Wilson si Mercedes.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică