O ipoteză prinde contur la Dinamo: Nicolae Badea şi Cristi Borcea se întorc în conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Borcea

Eşecul cu 4-0 în faţa Viitorului a scos din sertare toate rufele murdare de la clubul dinamovist. Înjurat de suporteri, Ionuţ Negoiţă a anunţat că e dispus să vândă clubul.

După eşecul cu Viitorul, Negoiţă a anunţat că vrea să vândă clubul. "Nu înţeleg reacţia suporterilor. Ce vor de la mine? Am fost o persoană destul de bine intenţionată şi sunt. Până la urmă nu joc eu fotbal. Ce am făcut eu pentru Dinamo se ştie. Am salvat clubul, am făcut eforturi mari, am un minus foarte mare. Am făcut o greşeală, dar asta e viaţa, mai facem şi greşeli. Nu eram personajul potrivit să intru în această poveste. Cu toate că am fost avertizat că o să fiu înjurat pe banii mei, că voi fi ţap ispăşitor. Asta e, n-am vrut să ascult, m-am ambiţionat, am zis că încerc cel puţin şi văd ce fac. Îi înţeleg pe suporteri, sunt dezamăgiţi, sunt frustraţi ca şi mine de jocul echipei, care este foarte slab. Caut soluţia de a găsi pe cineva, nu am glumit deloc cu acest lucru, sper ca cineva să vină. Voi găsi să vină cineva mai motivat, eu am obosit deja. Sunt singur, am făcut foarte multe lucruri, am renovat la Săftica, am investit foarte mulţi bani, un cantonament de patru stele. Puţini au ce avem noi. Realitatea e că nu sunt din filmul ăsta. Nu e un business să-l duc de unul singur“.

Varianta cea mai vehiculată la Dinamo în aceste zile este revenirea lui Nicolae Badea, care oricum are de încasat două milioane de dolari de la Negoiţă. Alături de Badea ar putea apărea şi Cristi Borcea de îndată ce va fi eliberat din închisoare, adică în luna aprilie a anului viitor.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online