Novak Djokovici, după ce i-a egalat pe Federer şi Nadal la numărul de grand slamuri câştigate: Niciunul dintre noi nu se va opri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Novak Djokovici, a câştigat, duminică, pentru a treia oară consecutiv turneul de grand slam de la Wimbledon FOTO: Twitter ATP Tour

Novak Djokovici a declarat, duminică, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că acest trofeu reprezintă o onoare imensă şi un privilegiu şi că Rafael Nadal şi Roger Federer, pe care i-a egalat la numărul de grand slamuri câştigate, sunt motivul pentru care el a ajuns unde a ajuns.

“A fost mai mult decât o luptă. Felicitări lui Matteo pentru că a făcut un turneu foarte bun şi astăzi am avut cu el un meci foarte dificil. Nu este cel mai bun sentiment să pierzi finala, dar este doar începutul pentru el. Câştigarea Wimbledonului a fost mereu un vis important pentru mine când eram copil şi trebuie să îmi amintesc cât de special este acest moment. Este o onoare imensă şi un privilegiu. Când aveam şapte ani, făceam un trofeu improvizat din ce găseam prin camera mea, astfel că să vin aici pentru asta este extraordinar”, a spus Djokovici. 

Întrebat cum se simte după ce i-a egalat pe Rafael Nadal şi Roger Federer la numărul de grand slamuri câştigate (20), el a răspuns: “Înseamnă că niciunul dintre noi nu se va opri. Vreau să le aduc un omagiu lui Rafa şi Roger, sunt legende ale sportului nostru şi cei mai importanţi doi jucători pe care i-am înfruntat vreodată. Ei sunt motivul pentru care eu sunt acum unde sunt. Mi-au arătat ce trebuie să fac pentru a fi mai puternic fizic, tactic şi psihic”. 

Liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, a câştigat, duminică, pentru a treia oară consecutiv turneul de grand slam de la Wimbledon. Djokovici l-a învins în finală pe italianul Matteo Berrettini, locul 9 mondial şi favorit 7, scor 6-7 (4), 6-4, 6-4, 6-3, în trei ore şi 23 de minute. 

Djokovici, pentru care a fost a şaptea finală la Wimbledon, a mai câştigat trofeul de cinci ori, în 2011, 2014, 2015, 2018 şi 2019. 

Sârbul a obţinut al 20-lea trofeu de grand slam. 

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct