Novak Djokovic a stabilit unde își face „încălzirea” pentru Australian Open

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Novak Djokovic reia sezonul la Adelaide, în timp ce și-a fixat privirea asupra Australian Open. Sârbul, stabilit la Atena și aflat în căutarea celui de-al 25-lea Grand Slam, își deschide stagiunea tot la Antipozi, la turneul programat pentru 12-17 ianuarie.

Novak Djokovic joacă tenis la nivel înalt FOTO EPA

La 38 de ani, „Nole” ia startul la turneul ATP 250 de la Adelaide (12-17 ianuarie), pe care l-a câștigat deja de două ori, în 2007 și în 2023. Organizatorii au anunțat vestea pe rețelele de socializare.

Principalul său obiectiv rămâne Australian Open (18 ianuarie - 1 februarie), unde a triumfat deja de 11 ori, ultima dată în 2023.

Djokovic și-a schimbat programul față de anul trecut, când a ales să joace în startul stagiunii la Brisbane (a fost învins în sferturile de finală de Opelka), apoi, la primul Grand Slam al sezonului, a cedat în fața lui Zverev în semifinale.

Sârbul urmărește cel de-al 25-lea titlu de Grand Slam din carieră. În ultimele două sezoane, Alcaraz și Sinner au împărțit cele opt ​​turnee majore. În 2025, Djokovic a câștigat titluri la Geneva și la Atena.

Jack Draper, Joao Fonseca, Tommy Paul și Stefanos Tsitsipas vor fi, de asemenea, pe tabloul principal alături de „Nole”, la Adelaide.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală