„Noul“ Rapid, spectacol cu bulgarii: 4-1 cu Marek Dupnitsa. Încă un transfer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Pancu a marcat unul dintre golurile Rapidului

Rapid a pornit cu dreptul în 2015, după ce-a câştigat lejer, 4-1, în faţa bulgarilor de la Marek Dupnitsa, locul 11 (din 12) în prima ligă din ţara vecină, într-o partidă în care au impresiona noile achiziţii ale giuleştenilor.

În primul amical disputat în cantonamentul din Grecia, giuleştenii au reuşit să încropească un lot de 16, cu o echipă tip şi cinci rezerve (din care doi portari). Şi totuşi, elevii lui Cristi Pustai n-au avut deloc probleme într-un meci pe care l-au controlat de la un capăt la altul şi în care au impresionat noile achiziţii. 

Era deja 2-0 la pauză, după reuşitele lui Rui Miguel (14) şi Daniel Pancu (18), avantajul fiind majorat în repriza secundă, cu golurile lui Benson (52), un atacant olandez de origine ghaneză, care a evoluat ultima dată la Şerif Tiraspol, şi Kikas (56), mijlocaş defensiv de 23 de ani împrumutat de la Sporting, intraţi pe teren în minutul 46. În minutul 64, bulgarii au marcat golul de onoare. 

Tot azi, giuleştenii au bătut palma cu atacantul Rihairo Meulens (26 de ani), internaţional din Curaçao, fost la Roda şi Vitesse.

Echipa de start a Rapidului: Buchta - Vasile, Săpunaru, Cmovs, Tomas Josl - Cerlincă, Coimbra - Dan Alexandru, Martin, Rui Miguel - Pancu

Rezerve: Drăghia, Bornescu, Kikas, Benson, Coman

Citeşte şi 

Rapid a mai luat un jucător, dar a rămas fără preşedinte: Dinu Gheorghe a explicat de ce nu va mai continua

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare