Noi informaţii despre renaşterea Craiovei: va juca în Bucureşti, va avea un buget mic, iar doi antrenori sunt pe listă pentru a pregăti echipa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mititelu

Iniţial, s-a spus că Ştiinţa va juca fie la Severin, fie pe Stadionul Extensiv. Acum, Adrian Mititelu a venit cu o serie de noutăţi despre proiectul al cărui obiectiv e readucerea Universităţii în Liga I.

Până să fie construit stadionul de 32.000 de locuri, după modelul celui pe care joacă Stuttgart, Ştiinţa va fi nevoită să vină în capitală sau să evolueze pe o arenă minusculă.

„Nu e adevărat că vrem să jucăm la Severin sau în alt oraş până se face noua arenă. Am luat decizia să construim un stadion de 5.000 de locuri, provizoriu, din structură metalică. Se va construi pe unul dintre terenurile mele. În maximum şase luni îl fac, va costa un milion şi jumătate de euro. Până terminăm acest stadion vom juca unde putem, e posibil şi în Bucureşti“, a spus Adrian Mititelu la Radio GSP.

De unde vor veni banii?

„Sunt mai multe surse de finanţare. Sunt mai multe soluţii prin care Municipiul Craiova poate ajuta clubul. Un stadion nou poate aduce mulţi bani clubului. Eu am avut discuţii cu câteva societăţi care dau două milioane de euro. Sunt persoane care nu vor neapărat să fie acţionari, dar vor să ajute echipa. Adică până la vară putem strânge două milioane de euro“, a continuat patronul Ştiinţei.

Cine va fi antrenor?

„Dintre fostele glorii doar Balaci şi Ţicleanu pot antrena Craiova. Cârţu? Cine e Cârţu ca antrenor? El e măcelar şef. N-a făcut niciodată diferenţa între mine şi club. El şi Cămătaru n-au ce căuta“, a încheiat Mititelu.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă