Nicolae Cristescu, viitorul patron al echipei Rapid declară că va prelua clubul giuleştean: „Gata, totul e stabilit!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După aproximativ o lună în care Nicolae Cristescu a intrat în negocieri cu George Copos pentru a prelua echipa Rapid, viitorul patron declară că s-a stabilit ca săptămâna viitoare să se finalizeze tranzacţia.

Nicolae Cristescu susţine că tratativele pentru preluarea Rapidului sunt aproape de final. „Gata, mai rămâne un singur lucru de făcut. Actele au fost redactate de avocaţi şi luni ne întâlnim să semnăm. Până nu parafăm actele, orice se poate întâmpla, dar dacă fiecare dintre noi respectă ce am promis, nu văd ce ne-ar mai putea bloca“, a declarat acesta pentru DigiSport.

Lotul lui Rapid se va reuni luni, cu toate că iniţial termenul era fixat la jumătatea lunii iulie, lucru care s-a schimbat odată cu apariţia speranţei că giuleştenii ar putea rămâne în primul eşalon românesc. Săptămâna trecută, Mircea Sandu a declarat că nu este nimic stabilit pentru sezonul viitor de Liga I, astfel încât formaţia vişinie păstrează şansele de a nu retrograda.


Ştiri pe aceeaşi temă:

Cine e Nicolae Cristescu, viitorul patron al echipei Rapid

EXCLUSIV Nicolae Cristescu, omul care vrea să cumpere Rapidul, despre Copos: „E un om diabolic. Nu ştiu cum va mai da ochii cu noi“

Speranţa rămâne! Nicoale Cristescu: „Sunt şanse reale ca Rapid să joace în continuare în Liga I“

E oficial! Rapid are un nou patron. George Copos îi vine echipa lui Nicolae Cristescu

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie