Naţionala 'mică', înfrângere în amicalul cu reprezentativa similară a Spaniei. Ce spune selecţionerul Mirel Rădoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentativa under 21 a României a fost învinsă, joi, cu scorul de 1-0, de selecţionata similară a Spaniei, într-un meci amical disputat la Granada

Singurul gol al meciului a fost marcat de Merino, în minutul 67. României va mai disputa un meci în cantonamentul din Spania, cu Danemarca, la 25 martie, de la ora 19.00, la Marbella. 

România s-a apropriat sporadic de poarta gazdelor, singurele ocazii notabile ale tricolorilor fiind ratate de Gheorghe (61) şi Drăguş (82). În schimb, la poarta lui Radu, ibericii s-au întrecut în ratari pe tot parcursul celor 90 de minute, aceştia irosind alte 6 oprtunităţi bune de a mai înscrie

Selecţionerul Mirel Rădoi nu a putut conta pe 9 dintre jucătorii cu care s-a calificat la turneul final al Campionatului Europen, aceştia fiind convocaţi la naţionala de seniori. 

 „Nu putem şti dacă rezultatul ar fi fost altul dacă aveam la dispoziţie şi jucătorii luaţi la prima reprezenativă. Poate doar jocul ar fi fost diferit. Astăzi au avut şansa să demonstreze ce pot şi alţi jucători, iar unii dintre ei au fost la prima lor selecţie la echipa naţională. Nu vrea ca asta să fie o scuză, dar trebuie să nu uităm în calcul şi diferenţa dintre campionatul românesc şi cel din Spania”, a declarat Rădoi, la conferinţa de presă. 

România U21: 1. Radu-cpt. – 2. Boboc (22. Sorescu, 62′), 4. Paşcanu, 18. Rus, 3. F. Ştefan – 16. Nedelcu (8. Casap, 73′), 20. Ciobanu – 11. V. Gheorghe (17. Olaru, 62′), 24. Dragomir (21. Fulop, 73′), 7. Coman (9. Drăghici, 83′) – 10. Drăguş (15. Sîntean, 83′). Selecţioner: Mirel Rădoi

Spania U21: 13. Unai Simon – 16. Pedro Porro, 5. J. Vallejo-cpt. (15. De Miera, 46′), 4. Mere, 12. S. Reguilon – 6. I. Zubeldia, 8. M. Merino – 11. Oyarzabal (20. M. Vallejo, 79′), 10. P. Fornals (19. Olmo, 67′), 7. C. Soler (17. Pedraza, 79′) – 9. B. Mayoral (18. R. Mir, 73′). Selecţioner: Luis De La Fuente

Arbitru: Alain Durieux; arbitri asistenţi: Daniel Da Costa, Gilles Becker (toţi din Luxemburg); arbitru de rezervă: Abraham Dominguez (Spania)

Cartonaşe galbene: Merino (28), Drăguş (51), Valentin Gheorghe (55), Ştefan (65).

La partidă au asistat aproximativ 10.000 de spectatori,. 

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume