Năstase, demolat: „I-am spus că e o ruşine!“. O legendă a tenisului a povestit un episod revoltător, neştiut până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Năstase

Ilie Năstase e personajul momentului în lumea tenisului. Revenit în atenţia presei internaţionale după scandalul de la Fed Cup, „Nasty“ primeşte susţinere într-o zi şi critici aspre în alta.

Tot ce s-a întâmplat, la Mamaia, la confruntarea România – Marea Britanie, a întărit următoarea idee: pe Ilie Năstase ori îl iubeşti, ori îl deteşti, însă nu te poate lăsa indiferent.

De atunci, a curs o „avalanşă“ de reacţii la adresa fostului lider mondial ATP şi în jurul său s-au format două tabere:

*Cei care solicită clemenţă din partea Federaţiei Internaţionale de Tenis (ITF) care îl poate suspenda pe viaţă pe Năstase.

*Cei care îl atacă pe român şi readuc în discuţie alte episoade în care Ilie a „călcat pe bec“.

Fostul mare jucător australian Rod Laver face parte din a doua categorie. Potrivit antena3.ro, în cartea sa autobiografică, Laver a descris cum a fost dezgustat de Năstase pe când amândoi jucau în circuitul ATP.

Ce a scris

*Nu am avut niciodată probleme împotriva lui John (McEnroe) şi Jimmmy (Connors). Nu sunt sigur dacă mă respectau pentru realizările mele sau ştiau că nu aveau cum să mă intimideze cu trucurile lor. Însă nu pot spune acelaşi lucru despre Ilie Năstase. 

*Nasty a fost un jucător talentat, care avea să fie inclus în Tennis Hall of Fame la sfârşitul carierei şi, în acea fază, era un jucător mai bun decât mine. Cu toate acestea, unele dintre cele mai .... nesuferite meciuri din carieră au fost cele jucate împotriva lui. 

*Îi plăcea să-mi spună <<bătrâne>> în timpul jocului, iar insultele pe care le adresa nu doar adversarilor şi arbitrilor, ci şi spectatorilor, erau scandaloase. I-am spus de mai multe ori că fanii meritau mai mult. 

*În timpul unui eveniment profesionist din Cincinatti, pe când jucam un meci de dublu, eu şi Tom Gullickson împotriva lui Năstase şi a americanului Peter Fleming, Nasty a dat dovadă de un comportament intolerabil. A fost penalizat pentru că a călcat linia de serviciu, aşa că a urlat la arbitru, care era femeie. A lovit mingi înspre tribune. Când mă pregăteam să servesc, se întorcea în ultimul moment pentru a mă deranja şi a mă face să-mi pierd concentrarea. Oricum, el şi Fleming ne-au bătut, însă a fost cireaşa de pe tortul unei serii de întâlniri neplăcute. Trebuia să fac ceva. 

*După meci am discutat cu el, faţă în faţă: „Eşti o ruşine! A fost cea mai dizgraţioasă demonstraţie de tenis pe care am văzut-o vreodată. Distrugi imaginea jocului nostru. Toţi vrem să câştigăm, însă nu în modul în care o faci tu. Nu voi mai juca niciodată împotriva ta şi nici măcar nu vreau să mai fii parte din turul nostru“.

*Şi m-am ţinut de cuvânt: n-am mai jucat niciodată cu Năstase. Din fericire, după mai mulţi ani am îngropat securea războiului şi acum ne salutăm cu politeţe de fiecare dată când drumurile ni se încrucişează.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent