Nadal, decizie după ratarea Wimbledon: US Open l-a dat de gol pe legendarul spaniol

0
Publicat:

Rafael Nadal figurează pe lista participanţilor la ediţia din acest an a US Open, turneul de Mare Şlem pe care l-a câştigat de patru ori în cariera sa (2010, 2013, 2017, 2019), au anunţat organizatorii, citaţi de AFP.

Rafael Nadal a stat mai mult pe tușă în ultimul an și jumătate. FOTO: Arhiva Adevărul

Campionul iberic, care are în palmares 22 de trofee de Grand Slam, a ratat competiţia de la Flushing Meadows de trei ori în ultimii patru ani, din cauza problemelor de sănătate cu care s-a confruntat şi care i-au limitat timpul de joc.

În vârstă de 38 de ani, Nadal beneficiază de un clasament protejat care îi permite să figureze pe listă la US Open 2024, care va debuta pe 26 august şi se va încheia pe 8 septembrie.

Spaniolul a lăsat să planeze dubiile în privinţa viitorului carierei sale în tenis, oferindu-şi posibilitatea de a continua după Jocurile Olimpice de la Paris (26 iulie - 11 august).

Clasamentul protejat îi oferă jucătorului şansa de a se bucura de vechiul său clasament atunci când revine în competiţie după o perioadă lungă de absenţă din cauza unei accidentări. Acest lucru face posibilă intrarea pe tabloul principal la anumite turnee, fără a trece prin calificări. Acest proces are însă o durată limitată şi este epuizabil.

Nadal a jucat primul meci din mai încoace

Nadal a disputat marţi primul său meci de simplu începând din 27 mai, reuşind să-l învingă pe Leo Borg (fiul lui Bjorn Borg) cu 6-3, 6-4 la turneul Nordea Open de la Bastad (Suedia). Spaniolul nu mai jucase de la înfrângerea sa în faţa germanului Alexander Zverev, pe zgura de la Roland Garros.

Pe lista participanţilor la US Open figurează, de asemenea, spaniolul Carlos Alcaraz, câştigătorul ediţiei din 2022, care ar putea deveni anul acesta primul jucător după Rafael Nadal (în 2010), care cucereşte titlurile la Roland Garros, Wimbledon şi Flushing Meadows în cursul aceluiaşi sezon.

Mai multe pentru tine:
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate