Nadal câştigă în trei seturi semifinala cu Berrettini. Finala cu rusul Medvedev se joacă duminică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rafael Nadal a reuşit să treacă de italianul Matteo Berettini în 3 seturi, 7-6(5), 6-4, 6-1. Finala cu Medvedev îi poate aduce spaniolului cel de-al 19-lea titlu de Mare Slam din carieră.

Forma excelentă a lui Nadal a continuat şi în semifinala turneului de la New York. Chiar dacă a avut nevoie de mai bine de două ore pentru a câştiga primele două seturi, a reuşit să se impună în cel de-al treilea după doar 31 de minute. Cu toate că au existat mai multe momente în partidă, mai ales în primul set, când Berrettini a părut că-i poate face faţă spaniolului, Nadal a reuşit să gestioneze fără probleme meciul către o victorie prevăzută de mulţi

”Primul set a fost puţin frustrant pentru că eu am avut multe puncte de break înainte să ajungem la tie-break, iar el nu a avut nici măcar unul. Am avut puţin noroc în tie-break pentru că a avut 4-0 şi 5-2, dar am supravieţuit. Apoi, după ce am reuşit în al doilea set, s-a schimbat complet întreaga partidă”, a spus Nadal, la finalul meciului. ”Am început să joc mai calm şi să fiu mai agresiv. Sunt foarte fericit să mă întorc în finala de la US Open”.

Rafael Nadal şi Daniil Medvedev vor disputa, duminică, finala turneului. Cei doi s-au mai confruntat o singură dată, în urmă cu o lună, la Rogers Cup, tot într-o finală. Nadal l-a învins atunci pe Medvedev, scor 6-3, 6-0, într-o oră şi zece minute.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă