N-a ajuns la Naţională, dar a ajuns în Giuleşti! Adrian Mutu este noul antrenor al FC Rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu

Adrian Mutu este, începând de miercuri, noul antrenor principal al FC Rapid, el semnând un contract valabil până în vara lui 2023, a anunţat gruparea giuleşteană.

Mutu îl înlocuieşte pe Mihai Iosif, care şi-a reziliat contractul tot miercuri. "Rapid este un club important al României, mă bucur să fiu aici, dar în acelaşi timp sunt concentrat să facem treabă bună şi să reuşim să avem rezultate şi mai bune de-acum încolo. Rapid are un spirit unic, construit de-a lungul atâtor ani, cu nişte suporteri ce transmit acea pasiune, pe care am văzut-o întotdeauna în tribune. Au fost alături de noi atunci când am jucat cu echipa naţională în Giuleşti. Este o mare responsabilitate, rezultatele din trecut şi istoria ne obligă să dăm sută la sută pentru acest club”, a spus Adi Mutu, la semnarea contractului.

Staff-ul lui Adrian Mutu este format din Bogdan Pătraşcu şi Eduard Stăncioiu, antrenori secunzi, Ciprian Niţă, analist video, Roberto Buerrero, preparator fizic. Mihai Nădăban va rămâne antrenor de portari, iar Gabriel Stoica va reveni ca antrenor în cadrul centrului de copii şi juniori.

În vârstă de 43 de ani, fostul mare atacant al României a mai antrenat FC Voluntari, Al Wahda U21, naţionala României U21, ultima sa experienţă fiind pe banca lui Craiova 1948.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"