Mutu, pasă de gol cu Inter
0Fiorentina a început cu stângul noua ediţie a Seriei A, pierzând în prima etapă în faţa lui Inter Milano, scor 2-3. Argentinianul Cambiasso a marcat primele două goluri ale milanezilor,
Fiorentina a început cu stângul noua ediţie a Seriei A, pierzând în prima etapă în faţa lui Inter Milano, scor 2-3. Argentinianul Cambiasso a marcat primele două goluri ale milanezilor, fostul juventin Zlatan Ibrahimovici majorând diferenţa la trei goluri în minutul 61. Fiorentina a revenit tardiv. Luca Toni a înscris de-abia în minutul 68 primul gol al formaţiei viola, dintr-o centrare de la Adrian Mutu. Cu 10 minute înainte de final, acelaşi Toni a reuşit dubla, însă Fiorentina nu a mai putut reveni şi rămâne la -19 puncte în clasament, din cauza penalizărilor primite. Pentru acest meci, "Gazzetta dello Sport" l-a notat pe Mutu cu 6,5, considerând că "a jucat inteligent şi a dat dovadă de altruism, dar Fiorentina s-a bazat prea mult pe talentul lui". Bogdan Lobonţ a fost doar rezervă la gazde.