Mourinho, în locul lui Ferguson la United

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jose Mourinho, actualul antrenor al lui Inter Milano ar putea să se reîntoarcă în Premier League pentru a antrena Manchester United începând cu sezonul 2011-2012 informează publicaţia britanică Daily Star.

Cel supranumit "The Special One" i-ar lua astfel locul managerului Alex Ferguson, la finalul sezonului următor, când acesta va contabiliza 25 de ani la conducerea clubului din Manchester. Ferguson, care împlineşte 69 de ani în decembrie, a preluat United în 1986 echipă cu care a câştigat 11 titluri de campion în Anglia şi de două ori Liga Campionilor.

Potrivit celor de la Daily Star, Manchester a pornit deja discuţiile cu Mourinho, care nu a ascuns niciodată intenţiile sale de a reveni în Premiere League după ce a condus timp de trei sezoane pe Chelsea, între 2004 şi 2007.

Manchester se află în prezent pe locul doi în Premiere League, la un punct în spatele liderului Chelsea şi a scăpat de ameninţarea celor de la Arsenal, care au pierdut surprinzător cu Wigan, scor 3-2.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”